Sport

Nu pot câştiga la Motru!

 | 13 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Pandurii se chinuie, în zadar, să obţină victoria pe Stadionul Minerul. Indiferent de adversar, gorjenii fie au făcut meciuri slabe pe teren propriu, fie au plătit tribut greşelilor din apărare şi ghinionului. În orice caz, trupa noastră îşi complică teribil viaţa în Liga a doua, iar şansele de a evita Liga a treia sunt din ce în ce mai mici dacă rezultatele nu apar. Revenind la jocul de sâmbătă, Adrian Bogoi şi-a amânat debutul oficial pe banca Pandurilor, iar Dorian Gugu a fost, din nou, omul care a dat indicaţii fotbaliştilor. Contractul lui Bogoi încă nu a fost înregistrat, dar, cel mai probabil, noul antrenor va sta pe bancă în partida de la Târgu Mureş. Confruntarea a fost una antrenantă, ocaziile mari fiind semnalate încă din primele minute ale meciului. În minutul 10, Mediop a scăpat de apărătorii adverşi, l-a driblat pe Stanca, dar şutul său a fost scos, in extremis, de Vasilescu de pe linia porţii. Pandurii au replicat în minutul 18, Dănăricu lovind bara transversală dintr-o lovitură liberă. Acelaşi Dănăricu şi-a potrivit ţinta, 11 minute mai târziu, când a marcat cu un şut plasat de la 18 metri. Pe fondul dominării gazdelor, Ciprian Rus a ratat două mari ocazii în minutele 33 şi 39, iar Denis Brânzan a lovit pentru a doua oară transversala, după o lovitură de cap (`45). Din nefericire, scenariul din ultimele meciuri susţinute acasă s-a repetat. Defensiva gorjenilor a bâlbâit o minge, iar Claudiu Matiş a ajuns în posesia balonului şi nu a ratat ţinta din 8 metri (`52). Egalarea le-a dat aripi oaspeţilor, Mediop ratând o nouă şansă de a marca în minutul 64. Pandurii s-au trezit din pumnii, dar au irosit alte oportunităţi mari de a marca. Mai întâi, Rădulescu a respins cu o intervenţie de zile mari mingea lui Rus (`74), iar apoi Bujor a bifat a treia bară pentru gazde, după un şut la firul ierbii, din lovitură liberă (`84). Oaspeţii puteau duce la Timişoara 3 puncte, însă şi Mediop a trimis în bară în minutul 2 al prelungirilor, după ce Stanca salvase din situaţie de unu la unu cu vârful senegalez(`85).

Semnatura eletronica CertDigital

Mai multe meciuri transmise!
Din runda cu numărul 17, 4 meciuri din Liga a 2-a au fost transmise de către televiziunile autohtone de profil. După Digi Sport, care transmite primele două opţiuni, Telekom Sport a achiziţionat alte două jocuri din eşalonul secund. Astfel, suporterii gorjeni au mai multe şanse să-i vadă pe panduri şi la televizor, bineînţeles, dacă trupa gorjeană va prezenta şi interes pentru “cumpărători”. Deocamdată, echipa din Târgu- Jiu a acumulat doar 17 puncte în 17 runde.

Pandurii Târgu- Jiu – Ripensia Timişoara 1-1 (1-0)
Stadion: Minerul
Au marcat: Bogdan Dănăricu (`29) / Claudiu Matiş (`52)
Pandurii: Rz. Stanca (cpt.) – Celea, Turda, D. Lung, Al. Vasilescu, Şut, Dodoi (`77, Durkovic), Dănăricu (`68, Bujor), Cip. Rus, D. Pîrvulescu (`83, Raiciu), Brînzan. Rezerve neutilizate: Ov. Jianu – Vodă, Măicăneanu, Tudoran. Antrenor: Dorian Gugu.
Ripensia: I. Rădulescu – Ad. Popa (cpt.), M. Toma, Apro, C. Toma, Stoi, Laur. Tudor, Zaluschi (`88, Vlădia), Bobină (`72, Dumiter), Matiş (`79, Semeniuc), Mediop. Rezerve neutilizate: D. Munteanu – Ad. Ungureanu, Horcea, Golda. Antrenor: Radu Suciu
Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); Asistenţi: Iulian Szekely (Cluj-Napoca) şi Cosmin Vătămanu (Bucureşti).
Cătălin Pasăre

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL