Sport

Optimism în Bănie: “Putem juca în Champions League”

 | 17 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Universitatea Craiova pare în grafic pentru un an 2017 foarte bun. Doljenii au şanse foarte mari să intre în play-off şi se gândesc apoi chiar la titlul de campioni. Ivan şi compania joacă şi în sferturile Cupei României, competiţie pe care şi-au propus să o câştige. De altfel, unul dintre transferurile Craiovei, Alexandre Barthe, are mentalitate de învingător. Acesta a cucerit trofee importante în Bulgaria şi, chiar dacă vine după o experienţă nefastă în Elveţia, spune că îşi doreşte să ajungă cu “Ştiinţa” în competiţiile europene. “Am semnat cu Craiova şi cred că este o echipă bună pentru mine. Bineînţeles că îmi doresc să câştigăm cât mai multe meciuri şi, de ce nu, să putem juca în Europa League sau în Champions League la vară. Cred că avem tot ce ne trebuie pentru a reuşi asta. Am venit să ajut echipa şi să câştigăm cât mai multe meciuri”, a spus francezul pentru Digi Sport. Experimentatul fundaş central spune că s-a consultat cu foştii săi coechipieri înainte de a alege Craiova şi a admis că a venit în Bănie şi pentru fanii fierbinţi. “Vin de la Grasshopper Zurich, am jucat un an şi jumătate acolo. Înainte de asta, am jucat la Ludogorets cu Cosmin Moţi. Am vorbit cu el ieri şi mi-a spus că este un oraş frumos, oamenii sunt foarte buni, suporterii sunt fantastici şi că în acest an echipa este bună, are rezultate notabile. Şi Zlatinski mi-a spus că este o echipă foarte bună, la care fanii fac o atmosferă fantastică. Este o echipă cu ambiţie şi care va avea un stadion nou. Pentru mine este foarte important, mi s-a spus că toţi sunt corecţi aici şi că atmosfera este bună în vestiar”, a precizat Barthe. De altfel şi noul apărător bulgar, Radoslav Dimitrov, venit de la FC Botoşani, crede că Universitatea poate recupera handicapul pe care îl are faţă de primele două clasate. “E posibil, de ce nu? Sunt 5 puncte în spate şi e posibil orice. Steaua şi Viitorul sunt echipe bune şi ne batem cu ele”.

Semnatura eletronica CertDigital

L-au luat şi pe Bucurică
Potrivit agentului Florin Vulturar, Craiova l-a achiziţionat şi pe apărătorul de bandă stângă de la Chiajna, Bogdan Bucurică. Bucurică va veni liber de contract la vară, asta dacă nu va fi lăsat mai devreme să se alăture lotului oltean.
“Am avut 3 oferte pe lângă CSU, una din România şi doua din străinătate, din Ungaria şi Israel, chiar pe bani mai mulţi decât ar lua la Craiova, dar jucătorul a zis să opresc orice discuţie când a auzit de oferta oltenilor. Indiferent ce va fi, Bucurică va semna cu CSU Craiova, încă din această iarnă, iar, din vară, va fi al Craiovei. Noi sperăm să găsim înţelegere din partea Concordiei pentru el, să îl lase încă de acum să mearga lângă Gigi Mulţescu pentru că şi-a făcut datoria la acest club tot timpul cât a fost acolo”, a spus Vulturar.

Kay, scos la mezat
Craiova încearcă să-l cedeze pe fundaşul central Kay contra unei sume de bani. Cum apărătorul african nu vrea să-şi prelungească înţelegerea, oficialii clubului au hotărât să nu se mai bazeze pe acesta din retur. Universitatea cere 100 de mii euro pe Kay, deşi este greu de crezut că echipele care şi-l doresc nu vor aştepta până la finalul campionatului, când îl pot lua fără bani.

craiova (2)Noul “Oblemenco” ridică Universitatea
Fostul component al legendarei Craiova Maxima, Gheorghiţă Geolgău, este convins că Universitatea va reintra în circuitul internaţional odată cu mutarea pe noul stadion. Geolgău a spus că arena din Bănie va găzdui şi meciuri internaţionale, iar dacă oficialii clubului vor gestiona bine situaţia din punct de vedere financiar clubul ar putea “înflori” în perioada următoare. “Ţinând cont că sunt puţine stadioanele de calitate în ţară, şi naţionala va veni la Craiova, aşa că este asigurată intrarea în circuitul internaţional. Şi eu cred că şi Universitatea va reintra în acest circuit chiar odată cu terminarea stadionului, la finalul acestui campionat, aşa că va putea redebuta în cupele europene chiar pe arena cea nouă.Vor fi multe beneficii, dar şi costuri pe măsură, aşa că trebuie ca şi evoluţia echipei să fie legată de costurile de întreţinere şi beneficiile care se vor obţine. Ţinând cont că Oltenia este ahtiată după fotbal, cred că banii din ticketing vor putea asigura aproximativ 30 la sută din bugetul echipei. Cam 60 la sută vor veni din drepturile TV, iar sponsorii vor fi cu siguranţă în număr din ce în ce mai mare, ţinând cont de facilităţile pe care le asigură stadionul. Astfel, clubul se va putea autofinanţa şi de la an la an va fi mai puternic. Vă daţi seama că toţi copiii din Bănie şi din Oltenia vor visa să joace pe un astfel de stadion”, a spus Geolgău.
Cătălin Pasăre

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL