Sport

Palmă pentru autorităţi! Un antrenor “a reactivat” terenul de la Debarcader

 | 31 mai 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Lipsa terenurilor de fotbal din oraş l-a determinat pe antrenorul Constantin Andriucă să le dea un exemplu autorităţilor locale şi judeţene. Fostul jucător al Pandurilor şi Eugen Căţelu, antrenor de portari la clubul AS Panduraşul, au “curăţat” terenul de la Complexul Debarcader, un teren cu dimensiuni normale. Munca a fost una titanică, dar a meritat. Iarba a fost cosită, tunsă, iar suprafaţa de joc a fost compactată. Totul pentru copiii care aspiră la statutul de fotbalişti, băgaţi prea puţin în seamă de factorii de decizie.

Semnatura eletronica CertDigital

“Am reuşit să punem la punct terenul de la Universitatea Constantin Brâncuşi, acolo unde de 10-15 ani nu s-a făcut absolut nimic. Am făcut un parteneriat cu UCB şi ne-am apucat de treabă. Eu ştiam terenul, acolo am jucat cu grupa de `90 meciurile de juniori C. Ştiam că e un teren bunicel, când l-am văzut cu bălăriile până la brâu am zis că nu se poate, trebuie să reuşesc. Trebuia să scoatem copiii de pe sintetic, din sală, de pe suprafaţă dură. Sunt în creştere, îi dor genunchii, şoldurile, nu e benefic pentru ei”, a declarat Andriucă la Radio Infinit. Acum AS Panduraşul Târgu Jiu îşi propune să amenajeze şi vestiare într-o centrală dezafectată.
Cătălin Pasăre

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL