Sport

Pandurii are, din nou, probleme mari de lot!

 | 20 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Ghinioanele se ţin lanţ de echipa fanion a Gorjului. Pandurii a pierdut două meciuri extrem de importante, iar Cristi Sârghi a fost luat cu ambulanţa la partida cu Timişoara. Din nefericire, gorjenii nu mai au acum portari, asta după ce Laurenţiu Popescu a ieşit accidentat în timpul meciului cu Mediaş. “Avem destul de multe probleme de lot. Mă refer, în primul rând, la portarii Răzvan Stanca şi Laurenţiu Popescu. Sper ca Daniel Popescu să aibă o evoluţie bună, una care să îi dea încredere şi pe viitor. Probabil Răzvan Stanca va fi rezervă. Va face un RMN, ca să ştim exact în ce stadiu se află. Laurenţiu are o problemă la mână, cred că poate reveni după 7 zile”, a declarat antrenorul Flavius Stoican. Tehnicianul gorjenilor nu-i pune la număr nici pe Elton şi Erico da Silva, pentru partida de vineri, deşi se pare că problemele celor doi cu actele se vor rezolva într-un final. “Actele sunt depuse şi e posibil ca în următoarele zile să se facă. Aveau plecarea pe 22 aprilie, atunci le expira timpul. Până nu văd concret că se rezolvă problema, nu sunt sigur de ei. Aş fi vrut să mă bazez şi pe Elton şi Erico, dar avem de aşteptat în ceea ce priveşte legitimarea lor”. Singura veste bună este că jucătorii suspendaţi revin pe teren. “E îmbucurător că acum vine şi Ene în lotul nostru, şi Samson, deci până la urmă lucrurile sunt echilibrate”, a concluzionat Stoican.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL