Sport

Pandurii au rămas doar cu laudele după Cupă!

 | 05 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Deşi era evident că formaţia noastră nu putea avea pretenţii de a cuceri Cupa României, Pandurii Târgu Jiu nu le-a putut oferi suporterilor gorjeni şansa de a vedea din nou o echipă de primă ligă. Trupa lui Marcel Ploaie şi Dorian Gugu a pierdut la Reşiţa, însă după un meci atractiv, ce i-a ţinut cu sufletul la gură pe fanii bănăţeni. De altfel, doar penaltiurile au stabilit echipa care merge mai departe, iar la loviturile de departajare gazdele au fost mai inspirate. “A fost un joc disputat, un joc frumos, cu faze la ambele porți. Echipa din Reșița a avut mai multe ocazii, a fructificat două dintre ele, și noi din cele patru am fructificat două. În prelungiri puteam câștiga și noi, și ei. Finalul a fost frumos, cu penalty. Noi am ratat, Reșița din 5 a marcat 5, și asta a fost istoria. Eu vă urez multă baftă cu o echipă de Liga I. Aveți o echipă bună care joacă fotbal”, a declarat antrenorul Marcel Ploaie, după joc. Şi antrenorul secund al reşiţenilor, Lucian Dobre, a apreciat ca suporterii veniţi la stadion au avut ce vedea. “A fost un joc extraordinar de frumos, disputat, în care eu consider că am dominat, având o posesie mult mai bună decât echipa vizitatoare. A fost un joc pe care noi ne doream foarte mult să-l câștigăm. Trebuia să vină victoria. Felicit echipa vizitatoare, dar și pe băieții noștri. Au jucat cu sufletul, au tras cât au putut”, a declarat tehnicianul. În altă ordine de idei, pandurilor le rămane să se concentreze acum pe campionat. Va fi interesant de urmărit dacă Marin Condescu, principalul creditor al clubului, va merge pe mâna cuplului Ploaie-Gugu sau va miza pe un antrenor cu o mai mare experienţă. Duminică, gorjenii au meci la Arad, şi un nou insucces i-ar apropia şi mai mult pe alb-albaştrii de zona fierbinte a clasamentului.

Semnatura eletronica CertDigital

Rezultatele înregistrate miercuri în Cupa României:
CS Balotești – CS Afumați 0-4
Sporting Lieşti – Dacia Unirea Brăila 2-3 (după penaltiuri)
Metaloglobus Bucureşti – Sportul Snagov 2-0
AFC Hărman – Chindia Târgovişte 0-4
ACS Şirineasa – CS Mioveni 1-2 (după penaltiuri)
Voinţa Biled – ASU Politehnica Timişoara 0-1
Naţional Sebiş – UTA Arad 1-4
Performanţa Ighiu – ASA Târgu Mureş 1-2 (după penaltiuri)
Industria Gâlda – AFC Hermannstadt 1-3
Aerostar Bacău, Petrolul Ploieşti, Academica Clinceni, Ştiinţa Miroslava, FC Argeș, CSM Reșița, Sănătatea Cluj, Unirea Slobozia şi Universitatea Cluj sunt echipele care completează tabloul fazei următoare a Cupei României. În turul viitor vor intra în luptă şi formaţiile de primă ligă.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL