Pandurii continuă bătăliile în 2018

682

Anul în care am intrat de curând va fi unul decisiv pentru clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu. Formaţia cea mai reprezentativă din Gorj duce, de o bună bucată de vreme, lupte în sălile de judecată, şi asta pentru a rămâne pe linia de plutire. În procedură de insolvenţă, trupa noastră şi-a pierdut de mult timp sprijinul de care beneficia în urmă cu câţiva ani, şi pare că se bate cu morile de vânt. Principalul creditor al clubului, Marin Condescu, nu a renunţat la război, dar recunoaşte că actuala conducere are o misiune foarte grea, atât pe plan sportiv, dar mai ales juridic. “Mi-aş dori ca lupta să fie numai pe teren, dar vom acţiona pe toate planurile, pentru ca Pandurii să fie în campionat, să nu retrogradeze şi sperăm în rezolvarea favorabilă şi la Curtea de Apel Bucureşti privind sancţiunile suferite în anul 2016. Vorbim de cele de natură disciplinară pentru meciul de la ASA Târgu Mureş şi sancţiuni cu încă 6 puncte privind neachitarea obligaţiilor salariale faţă de jucători atunci când s-a obţinut licenţă în martie-aprilie 2016”, a declarat fostul preşedinte. Înainte de sărbătorile de iarnă, judecătorii de la Curtea de Apel București au dat un verdict nefavorabil clubului Pandurii în procesul cu Federația Română de Fotbal. “Respinge acţiunea în anulare ca tardivă. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a decis instanța. Condescu a declarat însă că va fi formulat un recurs. Pandurii încă speră la despăgubiri după decizia Federaţiei, iar cei mai optimişti visează chiar la Liga 1. “Avem drept la recurs, suntem într-o dispută juridică, să vedem motivarea. Curtea de Apel susţine că a informat clubul despre decizia Comisiei de Recurs prin administratorul judiciar. Administratorul judiciar susţine că nu a primit o astfel de înştiinţare din partea Comisiei de Recurs şi nu avea cum să o comunice clubului. Clubul a făcut dovada că a primit, în 22 mai, adresa de la Comisia de Recurs. Să vedem cum va fi motivată, termenul este în februarie”, a afirmat principalul creditor.

Când va fi deschis Municipalul?
Noul stadion din Târgu Jiu trebuia să fie casa pandurilor de ceva vreme. Din nefericire, deschiderea oficială se amână, iar gurile rele susţin că formaţia fanion a Gorjului nu va apuca să joace pe moderna arenă. Conducerea clubului nu are un răspuns în ceea ce priveşte termenul de finalizare a lucrărilor, mai ales că stadionul nu ar putea fi dat, neapărat, în folosinţă după ce este recepţionat. Mai mulţi oameni de sport au estimat că se ve juca la Târgu Jiu spre vara acestui an.
“Sperăm de mult timp să jucăm pe acest stadion. Cheltuielile pe care le suportă clubul cu disputarea meciurilor în deplasare se acumulează pe zi ce trece. Primăria nu trebuie să uite că are o obligaţie pentru care, la un moment dat, va trebui să răspundă şi în faţa legii pentru întârzierea, dacă va fi din vina ei, investiţiei, şi sperăm noi să recuperăm cheltuielile făcute cu organizarea meciurilor în deplasare. Numai la Severin sunt vreo 2 miliarde şi jumătate, plus inconvenientul pentru terenul doi privind grupele de copii şi juniori. Ar fi bine să se joace din primăvară, dar este un răspuns pe care nu vi-l pot da. Nu ştim exact care este poziţia proprietarului”, a declarat Marin Condescu.

Plătesc membrii asociaţi?
Între timp, reprezentanţii clubului aşteaptă un răspuns de la Tribunal în ceea ce priveşte pasivitatea membrilor asociaţi. Nimeni din Adunarea Generală nu şi-a mai achitat contribuţiile, iar acest lucru împinge echipa spre faliment. Marin Condescu a declarat că membrii fondatori au şi o datorie morală faţă de gorjeni, şi vor trebui să plătească mai devreme sau mai târziu. “Ei au 25 de zile din partea Tribunalului, începând cu 18 decembrie 2017, să-şi motiveze acţiunea. Cu timpul se vor reglementa toate, când lumea se va convinge unde e locul fiecăruia şi unde s-a greşit. E important ca Pandurii să-şi vadă în campionat de parcursul sportiv, iar cei care sunt în drepturi să rezolve problema din punct de vedere al finanţării. Acţiunile care au fost întreprinse şi se vor întreprinde sunt din cauza faptului că, chiar şi cu toate angajamentele luate, şi în septembrie, şi în toată această perioadă, mulţi şi-au uitat obligaţiile faţă de această asociaţie sportivă. Responsabilitatea este a tuturor, şi faţă de oamenii care au crezut în această societate şi au contribuit ca să funcţioneze în toţi aceşti 13-14 ani de zile, de când a început performanţa şi la Pandurii”, a spus fostul preşedinte.

Se aşteaptă întăriri
Pandurii va suna reunirea la mijlocul lunii ianuarie, iar la întâlnirea cu jucătorii sunt aşteptate şi feţe noi. Din primele calcule, la Târgu Jiu trebuie să mai sosească 5 jucători. Antrenorul Adrian Bogoi va decide dacă se va renunţa la anumiţi fotbalişti. Surprinzător, se pare că unii dintre panduri ar avea chiar oferte de la echipe care se bat pentru promovare, dar nu se poate vorbi de plecări importante în această iarnă, mai ales că în eşalonul secund se transferă rar pe sume ce ar putea fi folositoare pentru cluburi. “Trebuie să acoperim 5 posturi deficitare. Plecările depind de antrenor, dacă sunt jucători care din punctul lui de vedere nu fac faţă sau dacă jucătorii care vin nu-l mulţumesc, atunci nu vor fi opriţi. Sunt şi cluburi care ar dori jucători de aici, dar nu ştiu să vă spun la modul oficial”, a spus Marin Condescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here