Pandurii II, victorie la scor în amicalul cu Snagov

478

Echipa a doua a pandurilor se află de la începutul săptămânii într-un cantonament la Tâncăbești, lângă Snagov, acolo unde antrenorul Adrian Bogoi are ocazia să-și testeze jucătorii și prin cîteva jocuri amicale.
Primul meci amical din acest stagiu de pregătire a fost susținut în compania celor de la FC Snagov, echipă de liga a III-a în fața căreia tinerii fotbaliști gorjeni s-au impus clar, cu 7-3. Cocină, de două ori, Alexandru Dan, și el cu o dublă, Pîrcălabu, Mărgărit și Ionuț Constantin au fost cei care au marcat golurile victoriei pandure în fața Snagovului, un amical care l-a mulțumit pe directorul sportiv al gorjenilor, Robert Bălăeț: „A fost un joc bun pentru echipa noastră, joc în care s-a folosit întregul lot. Sunt mulţumit de joc, fotbaliştii noştri au dovedit implicare totală. Suntem mulţumiţi de evoluţia lor la acest prim meci şi îl considerăm un test reuşit. Ne vom continua pregătirea pe terenul de la Snagov până joi când ne vom deplasa la Piteşti pentru meciul cu FC Academica Piteşti. Întâlnim acum o echipă foarte bună, dar vrem să ne testăm forţele şi în astfel de meciuri cu formaţii mai bine cotate. Academica e o echipă bună, care se pregăteşte de promovare. Sunt convins că va fi un joc bun, de aceea ne şi deplasăm 100 km să jucăm un astfel de meci”, a declarat oficialul Pandurilor.
După jocul amical de la Pitești, contra celor de la Academica, Pandurii II va mai disputa două jocuri de verificare cu echipe din zonă, ambele pe terenul de antrenament de la Tâncăbești, pe 9 august contra celor de la FC Ștefănești și pe 11 august cu FC Balotești.
Cristi Constantinescu      

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here