Pandurii, în continuare datori

538

Pandurii rămâne fără victorie în campionat în noul sezon, gorjenii remizând în compania ardelenilor de la CFR Cluj în primul meci fără gol marcat în istoria confruntărilor dintre cele două echipe pe prima scenă a fotbalului românesc.

Doi spadasini cu nuiele în mână, așa a părut duelul dintre Pandurii și CFR Cluj. Asalturile cele mai spectaculoase au fost în prima parte, dar cu nuiaia e greu să rănești adversarul, cu atât mai mult să-l dobori. Primul atac cu pericol pentru porți a fost condus de ardeleni, care au lovit transversala prin Jakolis în minutul 17, zece minute mai târziu a venit replica pandură de la Matulevicius, care a întors fundașii CFR-ului fără prea mult rost de vreme ce la șut l-a luat la țintă pe Felgueiras. Minutul 38 putea aduce golul pe “Municipal”, dar Grig a ales ca Iorga să execute penaltiul scos de Răduț. Neinspirat. La fel ca fostul “oțelar”, care evoluase șters până atunci, iar Grig l-a șters de pe listă la pauză. Scorul de 0-0 a fost pus în pericol în partea a doua a meciului doar în două perioade, fiecare de câte două minute, ca pe planșa spadasinilor cele două echipe alternând asalturile în căutarea unei lovituri care să încline balanța. Minutele 59-60 au început cu ratarea lui Deac, Stanca respingând cu piciorul un șut din interiorul careului, și au continuat la cealaltă poartă cu o lovitură de cap a lui Matulevicius scoasă de sub bară de Felgueiras. Blitz-uri și în minutele 89-90, tot cu ardelenii inițiatori ai primului atac, mingea lui Florin Costea trecând agonizant prin fața porții, ieșind în cele din urmă afară pentru ca la poarta CFR-ului Felgueiras să se remarce la șutul bun al elvețianului Shalaj. Atât. Suficient însă ca antrenorii să aibă păreri diferite despre joc.

Grig – joc modest, Miriuță – un meci bun
Dacă meciul a fost unul pe care-l poți uita ușor fără regrete mari, conferințele de presă de după partidă parcă au fost rupte din două povești diferite. Grigoraș a fost mai acid, și-a văzut echipa departe de evoluțiile așteptate, în vreme ce omologul său de pe banca ardelenilor a lăudat jocul bun prestat de ambele echipe. Antrenorul Pandurilor n-a văzut nimic de felicitat în afara tinerelor handbaliste, proaspăt medaliate cu aur la mondialele junioarelor: “Trebuie, în primul rând să felicităm naționala feminină de handbal care a câștigat titlul mondial la junioare, despre fotbal ar trebui să vorbim mai puțin pentru că a fost cu lingurița. Din punctul meu de vedere a fost un joc lipsit de consistență, mă refer doar la jocul echipei mele. Consider că a fost un rezultat echitabil ca aspect, dar modest ca factură tehnică. Foarte, foarte multe greșeli simple de la jucători tehnici”, a declarat Grigoraș spre deosebire de Miriuță, extrem de darnic în laude de ambele părți: “A fost un meci bun, între două echipe bune, care au jucat un fotbal bun, ofensiv, din păcate nu am reușit să marcăm din ocaziile pe care ni le-am creat. Întradevăr, și ei au avut un 11 metri ratat. Noi cu ocaziile mari, ei cu un 11 metri ratat. Țin să felicit băieții, au muncit foarte mult, e un egal muncit. Mulți dintre ei, opt la număr, au jucat în 15 zile cinci meciuri. A fost un rezultat echitabil. Amândouă echipele și-au dorit victoria. E clar că nici ei nu au jucat la egal, așa cum nici noi nu am făcut-o. S-a terminat 0-0 și e un rezultat bun pentru amândouă echipele pentru că s-au întâlnit două echipe foarte bune”, a comentat antrenorul echipei ardelene.

Pandurii Târgu Jiu – CFR Cluj 0-0 (0-0)
Stadion „Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 3.000
Pandurii: Stanca – Pleaşcă (min. 85 Shalaj), Elton, Christou, Momcilovic – Breeveld, Anton (min. 64 Nicoară), Nistor – Iorga (min. 46 Buleică), Matulevicius, Răduţ. Antrenor: Petre Grigoraș.
CFR Cluj: Felgueiras – Susic, I. Rada, Larie, Camora – Moroy, Christian – Jakolis (min. 71 Negruț), Jazvic (min. 79 T. Lopes), Deac (min. 65 Fl. Costea) – Guima. Antrenor: Vasile Miriuță.
Cartonașe galbene: Breeveld (min. 69), Nicoară (min. 90), Matulevicius (min. 90) / Christian (min. 23), Guima (min. 32), Susic (min. 38), Camora (min. 43)
Arbitri: Marius Avram – Mircea Orbuleț, Valentin Avram.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here