Pandurii, îngrădiți la antrenamente

484

Lucrările la construirea noii arene din Târgu-Jiu vor demara foarte curând, iar constructorul a adus o veste foarte proastă pentru antrenorul Edi Iordănescu, terenul principal urmând a fi închis în toată perioada construirii stadionului.

Edi Iordănescu nu a primit deloc bine vestea dată de constructori și spune că va lupta până la capăt pentru ca echipa sa să poată beneficia de condiții bune de antrenament. Tehnicianul a declarat că știe că tot ce se întâmplă acum reprezintă un obiectiv important pentru fotbalul gorjean, un obiectiv pentru care se impun și unele sacrificii și că este dispus să le facă, unele fiind deja făcute, dar până la un anumit punct, acolo de unde sacrificiile pot conduce la punerea în pericol a obiectivului de performanță al echipei: “Eu sper că se vor regândi lucrurile și această decizie este una luată în pripă pentru că eu, ca și antrenor, în niciun caz nu voi accepta acest lucru. Pentru această cauză, din punctul meu e vedere nobilă, pentru că tot ce se întâmplă aici, cu construirea unui stadion nou pentru suporterii Pandurilor, pentru iubitorii fotbalului din oraș, este mai mult decât binevenit și salut și eu eforturile care se fac, sper să fie un stadion în care suporterii să se simtă bine și respectați, pentru viitorul fotbalului gorjean, am făcut deja foarte multe sacrificii. Sacrificiul major este că nu mai jucăm acasă, facem naveta permanent. Mai mult, am eliberat și vestiarele, zona unde pe care această echipă a folosit-o în ultimii mulți ani, unde jucătorii erau obișnuiți. Ne-am mutat aici, la Centrul de Copii și juniori, unde sunt condiții OK, minime pentru a ne putea desfășura activitatea, să parcurgem ceea ce înseamnă cicluri săptămânale și pregătirea zilnică, pentru că astea implică și condiții de refacere, tratament, nu doar un simplu vestiar”, a declarat Edi Iordănescu.

Vrea 2-3 antrenamente pe terenul principal
În jurul terenului de joc, acolo unde Pandurii își desfășoară în acest moment 2-3 antrenamente pe săptămână, pe pista de atletism, constructorii vor monta macarale și alte utilaje necesare șantierului, lucru care face, în opinia constructorilor, imposibilă folosirea suprafeței de joc. În plus, aceștia spun că practic le va fi foarte greu jucătorilor și să se strecoare spre dreptunghiul verde din centrul șantierului. Edi Iordănescu cere totuși înțelegere și vrea un compromis cerând doar o pauză de maxim 2 ore pentru 2-3 ședințe de antrenament în fiecare săptămână. Tehnicianul Pandurilor justifică cererea sa și prin faptul că sigurul teren de antrenament care ar rămâne la dispoziția echipei mari este unul care nu are dimensiunile unui teren omologabil și nici nu are calitatea necesară pentru a face față antrenamentelor zilnice mai ales în perioada de toamnă-iarnă-primăvară, când acesta va fi afectat de precipitații: “Știu că s-a discutat în ultimele zile de faptul că nu am mai putea să beneficiem de terenul principal pentru antrenamente. În ultimii ani, întotdeauna, echipa și-a împărțit antrenamentele. A avut 2-3 antrenamente pe terenul al II-lea și 2-3 antrenamente pe terenul principal, în perioada săptămânală și s-a făcut acest lucru din mai multe puncte de vedere. Și pentru a le menaja și pentru a se putea lucra așa cum trebuie, în condiții optime. Spun asta pentru că terenul al doilea este mai mic ca dimensiune, este un teren adecvat pentru opt la opt. În plus, este un teren destul de greu, de dificil, nu este cel mai bun ca și calitate, ba mai mult, știu de anul trecut, de când am venit, din iarnă, că în condiții de vreme nefavorabilă, de ploaie, nu mai vorbesc de zăpadă, se transformă în mlaștină și nu mai poți să-ți atingi obiectivele antrenamentelor, înseamnă automat că punem în pericol sănătatea jucătorilor și înseamnă că prima echipă a Pandurilor nu mai prezintă interes. Atunci trebuie să stăm de vorbă și să vedem exact ce se dorește în continuare”, a mai spus Edi Iordănescu.

Cere sprijinul autorităților
Edi Iordănescu speră ca în ajutorul echipei să vină și autoritățile locale, care să discute această problemă cu constructorii și să obțină acceptul acestora pentru cele 2-3 antrenamente săptămânale solicitate: “Eu am avut întotdeauna sprijinul celor care se află în spatele acestui proiect, factori de decizie și de conducere, care susțin financiar această echipă și sper să îl am în continuare. Și când spun «eu», mă refer la echipă, pentru că nu cer pentru Iordănescu teren bun, cer pentru echipă. Deci, sub nicio formă, eu nu voi accepta ca echipa să nu mai aibă acces să se poată antrena pe terenul principal. Înțeleg și constructorul, îi înțeleg și pe cei care finanțează acest proiect, dar se pot găsi soluții când se dorește măcar pentru ca 2-3 antrenamente pe săptămână să le putem desfășura pe primul teren care are calitatea și dimensiunile necesare. Altfel, poate ar trebui să ne oprim și să mutăm echipa la minifotbal”, a mai spus antrenorul Pandurilor.

“Trebuie să răspundem cu condiții optime”
În cazul în care echipa va fi nevoită să se antreneze doar pe terenul doi, Edi Iordănescu spune că obiectivul de performanță al Pandurilor trebuie rediscutat. În opinia sa, nu se poate cere echipei mai mult decât i se oferă: “Acest «nu accept» înseamnă că dacă mi se va impune acest lucru ar trebui să stăm să rediscutăm exact obiectivele acestei echipe și ce se dorește în continuare. După care, voi lua și eu o decizie în ceea ce mă privește, ca antrenor. Nu pot să antrenez fotbal de calitate și să facem performanță dacă nu avem și condiții minime. Nu pot să antrenez echipa în condiții de 8 la 8 pe un teren de dimensiuni reduse, nu mai vorbesc de calitatea acestuia și în același timp să am pretenția de la jucători să facă rezultate și să ducă echipa în cupele europene. Sunt primul care le solicită jucătorilor, implicare, să fie profesioniști, dar trebuie să răspundem cu condiții optime”, a avertizat tehnicianul echipei târgujiene.

“Firma respectivă și-a ocupat pozițiile și cred că sunt în grafic față de ceea ce și-au propus. Nu s-au luat în calcul greutățile pe care le întâmpină echipa. Un asemenea proiect este pentru oraș pentru 50 de ani, dar nu trebuie să neglijăm nici obiectivul sportiv, clasarea în primele 6 locuri. Vestiarele sunt acum la centrul de copii și juniori și condițiile sunt bune. Constructorul pentru a termina cât mai repede lucrările dorește să închidă total și gazonul, arena de antrenament, ceea ce ne pune în dificultate. Discutăm cu dânșii și poate vom găsi o soluție pentru ca echipa să nu sufere. Schelele nu vor fi pe gazon, sunt niște norme de siguranță, dar noi vrem să facem și performanță la fotbal. Vrem să beneficiem de ceea ce avem nevoie, avem nevoie de acest teren pentru antrenament. Avem un teren de antrenament, dar nu este de ajuns. În zonă nu avem suficiente terenuri, infrastructura e cea mai mare problemă. Ne trebuie și un teren sintetic, dar și 2-3 terenuri cu iarbă. Vrem să rezolvăm cât mai repede și această problemă”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here