Sport

Pandurii, îngropaţi de erori: “E inadmisibil”

 | 03 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Etapele din play-out trec, iar pandurii au rămas doar cu victoria obţinută pe terenul Concordiei Chiajna. Chiar şi cei mai optimişti suporteri ai echipei se întreabă dacă formaţia lui Stoican mai poate bifa succese în ultimele şase runde. Greşelile individuale par să-l fi ”obosit” şi pe preşedintele USMO, Marin Condescu. Acesta este de părere că dacă erorile vor continua, Pandurii are şanse mici de a evita retrogradarea. “Din păcate, avem plăcerea asta nebunească de a ne da goluri singuri. E de cascadorii plânsului. Trebuie să se schimbe ceva la echipă, pentru că altfel nu vom avea nici un fel de avantaj, chiar dacă şi ceilalţi greşesc nu trebuie să ne bucure lucrul acesta. E inadmisibil, e al patrulea meci la rând în care ne dăm goluri singuri. Mai sunt şase meciuri, problema este că nu sunt speranţe. Noi nu am dat mai mult de un gol pe meci. Trebuie să găsim acele soluţii care să ne ducă acolo. Nu înţeleg de ce avem puţină atitudine în repriza a doua şi nici un fel de atitudine în prima repriză. Şanse de salvare există, dar nu dându-ne goluri în fiecare meci. Pornim cu acest handicap în care noi le dăm posibilitatea adversarilor să ne facă de râs”, a spus Condescu după o nouă înfrângere. Singurul lucru care l-a mulţumit pe fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost prezenţa lui Erico pe teren. Brazilianul a intrat însă pe final de meci, şi nu a putut face mare lucru. “Nu joacă antrenorul, e clar că trebuiau luate măsuri faţă de omul care greşeşte de fiecare dată şi nu ar trebui să îl mai expui. Greşind în fiecare meci, e o expunere pentru el şi cred că nu e corect. Îmbucurătoare a fost intrarea lui Erico, care ştie de ce este pe teren”.

Semnatura eletronica CertDigital

Retrogradarea înseamnă falimentul!
Pentru mulţi oameni implicaţi în fenomen, Pandurii are zilele numărate chiar dacă s-ar salva de la retrogradare. Se fac în continuare calcule financiare, dar un lucru pare cert: Liga a doua înseamnă falimentul clubului. Gorjenii trebuie să termine cel puţin pe loc de baraj pentru a spera, dar asta înseamnă să adune şi victorii. “Vreau să cred că nu există nicio piedică în a rămâne în Liga 1. Am mare încredere în Flavius Stoican şi în jucători. Fiecare meci are valoarea şi importanţa lui şi trebuie să credem până la sfârşit în echipa noastră de suflet”, a precizat primarul interimar al municipiului, Aurel Popescu. “Trebuie să găsim soluţii, pentru că trecem printr-o perioadă dificilă, cu aportul oamenilor de afaceri din judeţul Gorj, cu societăţile de stat şi nu numai. Acum depinde numai de ei, dacă reuşesc, din punct de vedere sportiv, să se menţină în prima ligă fotbalistică. Avem obligaţia morală către cetăţenii din Gorj şi Târgu-Jiu să găsim soluţii dacă Pandurii rămâne în prima divizie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu. “Nutresc speranţa că vom vedea, în continuare, o echipă de Liga 1 la Târgu-Jiu. Din nefericire, situaţia cu care se confruntă în acest moment clubul nu este una fericită şi mă refer în special la latura financiară. Sigur, şi din punct de vedere sportiv, sunt necazuri, sunt chestiuni care ţin de insuficienţă, dar avându-l alături şi pe Flavius Stoican, un om cu mare suflet, sperăm că vom reuşi, pe ultima sută de metri să rămânem în Liga 1, iar în sezonul viitor să identificăm noi surse de finanţare pentru activitatea de performanţă la fotbal”, a spus şi Ciprian Florescu, prefectul judeţului Gorj.
Cătălin Pasăre

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL