Pandurii mai aşteaptă banii asociaţilor

656

Instanța de judecată a hotărât o amânare de două săptămâni în procesul în care C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu solicită de la asociații săi aproximativ 4 milioane euro, sume ce reprezintă contribuţiile neachitate către clubul de fotbal. “Asocierea” este doar fictivă în acest moment la Pandurii, pentru că membrii nu şi-au mai respectat contribuţiile de foarte multă vreme. Trupa gorjeană se află în insolvenţă, iar falimentul pare iminent în condiţiile în care nimeni nu sprijină clubul de fotbal. La procesul de marţi, Consiliul Local Târgu Jiu, Complexul Energetic Oltenia și Artego au fost reprezentate de juriști, în timp ce Consiliul Județean Gorj și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia nu au avut apărători în sala de judecată. Unii consideră că un deznodământ favorabil pentru actuala conducere a clubului este singura carte care mai poate salva Pandurii, în timp ce alţii văd acest demers al oficialilor de la fotbal unul fantezist, cu şanse minime de reuşită. În orice caz, la dosar au fost depuse întâmpinări prin care reclamații au contestat acțiunea, dar instanţa a respins cererea. O nouă înfăţişare va avea loc peste două săptămâni, când va fi consultat şi administratorul judiciar al clubului. Cel din urmă va trebui să menţioneze dacă susţine sau nu demersul respectiv. “Dacă membrii fondatori vor fi obligați să dea bani, clubul va fi salvat, într-un an-doi poate să revină pe prima scenă a țării pentru că nivelul diviziei B este foarte scăzut”, spunea în urmă cu câteva săptămâni fostul consilier local Cristian Toader Pasti. “Sunt optimist, cred că activitatea va continua mult timp de aici încolo. Pandurii este un brand”, a spus şi actualul tehnician al Pandurilor, Adrian Bogoi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here