Pandurii, pregătiți să-și ia licența

580

Președintele Pandurilor a obținut ceea ce și-a dorit la ședința AGA a clubului gorjean, asociații dându-și acordul pentru bugetul pe care echipa-l va avea, iar CEO a semnat actul care dă garanția că bugetul pe care-l vor înainta pentru obținerea licenței va avea acoperire.
“Raţiunea a învins astăzi la şedinţa AGA, toţi acţionarii au apreciat evoluţia echipei şi au considerat că este oportun să ajungă la un numitor comun ca activitatea echipei să nu fie periclitată. S-a semnat bugetul, s-a semnat acordul de finanţare şi sunt convins că, prin această veste bună, vom fi cel puţin la fel de puternici mai departe”, a anunțat Narcis Răducan la conferința de presă de dinaintea partidei cu Viitorul Constanța. Spusele președintelui aduc liniștea necesară în curtea Pandurilor, care la un moment dat s-au temut că nu vor putea face dovada acoperirii bugetului și în acest fel ar putea rata prezența în cupele europene și, chiar mai rău, neacordarea licenței pentru Liga 1. “Nu ne aşteptăm în perioada imediat următoare să primim bani de acolo (n. red. – de la CEO), dar şi dânsul şi-a dat participarea de a găsi soluţii împreună cu ceilalţi acţionari ca echipa să nu sufere. Este o veste bună, nu a fost simplu pentru că e un schimb de opinii care nu este de fiecare dată în unanimitate”, a mai spus Narcis Răducan dezvăluind modul în care au decurs discuțiile cu Laurențiu Ciobotărică.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here