Pandurii respiră după succesul cu Miroslava

602

Pandurii Târgu Jiu a obţinut o victorie extrem de importantă, sâmbătă, în compania formaţiei Ştiinţa Miroslava. Gorjenii s-au impus la limită în meciul de la Motru, scor 1-0, singura reuşită a confruntării fiind semnată de Drilon Cenaj, în minutul 72. Deşi au început mai bine meciul, gazdele nu s-au apropiat foarte periculos de poarta adversă în prima parte a jocului, iar cea mai mare ocazie le-a aparţinut moldovenilor. În minutul 42, Moga a scos de sub bară lovitura de cap a lui Viorica, jucătorul oaspeţilor fiind găsit ideal de o pasă a lui Agrigoroaei. Elevii lui Bogoi au dat replica pe finalul reprizei, când Raiciu a trimis un şut puternic, de la 22 de metri, respins în corner de portarul advers (`45). Golul izbăvitor a venit în partea secundă. Intrat de puţin timp pe teren, Cenaj l-a surprins pe Târnovanu cu un şut plasat, de la 20 de metri. În prelungiri, gazdele îşi puteau majora avantajul, dar Pîrvulescu (`89) şi Lemac au ratat din poziţii ideale (`90+4). A fost o etapă excelentă pentru gorjeni, care cu acest succes au ieşit din zona retrogradării. Mai mult, toate adversarele angrenate în lupta pentru salvare au pierdut. Următorul meci se anunţă unul extrem de important, în deplasare la Foresta Suceava.

Bogoi: “Privim cu încredere spre finalul sezonului”
Victoria cu Miroslava le-a dat aripi gorjenilor, care sunt conştienţi că depind numai de ei pentru a evita retrogradarea. După meci, antrenorul Adrian Bogoi a subliniat importanţa succesului de la Motru şi a declarat că pandurii săi vor rămâne concentraţi pentru un final de foc. “Sunt fericit pentru cele trei puncte. A fost un meci disputat, între două echipe care au în componenţa lotului foarte mulţi jucători tineri. Jocul a fost sub semnul echilibrului foarte mult timp, cu ocazii de o parte şi de alta. Au fost momente de joc bun, dar şi greşeli, de ambele părţi. După gol, jocul a decurs în favoarea noastră. Am câştigat, iar acum privim cu încredere finalul sezonului. Era o presiune care apăsa asupra băieţilor. Această victorie e foarte importantă. Nu mai suntem pe loc retrogradabil. În momentul de faţă, nu depindem decât de noi, nu mai stăm la mâna rezultatelor. Mai sunt etape de jucat şi sper să acumulăm cât mai multe puncte. Ne aşteaptă etapa viitoare un meci greu la Suceava, sper să câştigăm, apoi vom avea asigurată victoria, cu ASA Târgu Mureş”, a spus Bogoi. Conştient că a pierdut un joc de “6 puncte”, tehnicianul advers, Adrian Kereszy, a declarat că formaţia pe care o conduce va lupta până la capăt pentru a se salva. “Sunt trist, dar viața merge înainte. Mi-ar fi plăcut să facem un joc bun și să câștigăm, dar iar nu am reușit să înscriem. Încă mai avem șanse. Încercăm să le jucăm până la capăt și sperăm ca norocul să se întoarcă și la noi că în ultimul timp ne-a lipsit cu desăvârșire. Deocamdată, nu ne-am făcut planuri pentru viitor. Cât mai sunt șanse matematice, eu cred în echipă. Am să îi fac pe jucători să creadă în șansele lor, pentru că atât ne-a mai rămas. Am credința că vom reuși”, a spus Kereszy. Pandurii mai are de jucat, până la finalul sezonului, cu Foresta Suceava (deplasare), Luceafărul Oradea (acasă), Ripensia Timişoara (deplasare) şi Dacia Unirea Brăila (deplasare). De asemenea, alb-albaştrii vor obţine o victorie la “masa verde” cu ASA Târgu Mureş. În altă ordine de idei, Dunărea Călăraşi, echipă condusă de Dan Alexa, a promovat matematic în liga secundă.

Pandurii Târgu Jiu – Ştiinţa Miroslava 1-0 (0-0)
Stadion: Minerul (Motru – Gorj);
Pandurii: Moga – Celea, Turda, Cr. Munteanu (cpt.), Al. Vasilescu – Raiciu (B. Lemac `87), Brînzan – Băjan (Cenaj `69), Şut, Maxin – C. Ionică (D. Pîrvulescu `78). Rezerve neutilizate: Rz. Stanca – Vodă, Dănescu, Tudoran. Antrenor: Adrian Bogoi
Ştiinţa: Târnovanu – Andr. Chindriş, Moisi (C. Nemţanu`46), H. Crişan, Agrigoroaei (Iovu `75), Seb. Bucur – Viorică, Milea (cpt.), Izmană, Asăvoaei (Căruţă `62) – Ţapu. Rezerve neutilizate: Turiţă – Al. Marin, Săvoaia, Cărăruş. Antrenor: Adrian Kerezsy
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenţi: Doru Claudiu Lucaciu şi Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca).

Liga 2 / Etapa 33
Sâmbătă, 5 Mai
Pandurii Târgu Jiu – Ştiinţa Miroslava 1-0
UTA Arad – Foresta Suceava 8-1
CS Baloteşti – Dacia Unirea Brăila 2-1
Olimpia Satu Mare – Luceafărul Oradea 0-3
CS Afumaţi – ASA Târgu Mureş 3-0
Dunărea Călăraşi ` – Ripensia Timişoara ` 3-1
AFC Hermannstadt – FC Argeş 1-0
ASU Politehnica Timişoara – Sportul Snagov 1-0
Duminică, 6 Mai
Academica Clinceni – Metaloglobus Bucureşti 4-1

Clasament Liga 2 2017-2018 M V E I GOL PCT A
1 Dunărea Călăraşi 33 26 5 2 68-22 83 32
2 AFC Hermannstadt 33 24 8 1 60-11 80 29
3 Chindia Târgovişte 32 19 8 5 63-24 65 17
4 FC Argeş ` 33 17 7 9 52-31 58 10
5 CS Afumaţi 33 17 7 9 45-27 58 7
6 FC Academica Clinceni 33 15 8 10 57-48 53 2
7 ASU Politehnica Timişoara 32 15 6 11 46-35 51 0
8 CS Mioveni 32 12 8 12 45-38 44 -4
9 Sportul Snagov 33 12 8 13 36-31 44 -4
10 CS Baloteşti 33 12 7 14 48-60 43 -8
11 UTA Arad 32 10 11 11 49-43 41 -7
12 Luceafărul Oradea 33 11 7 15 52-54 40 -8
13 Ripensia Timişoara 33 10 9 14 61-52 39 -9
14 Dacia Unirea Brăila 33 9 7 17 60-66 34 -14
15 Pandurii Târgu Jiu 33 7 13 13 40-51 34 -17
16 Metaloglobus Bucureşti 33 9 7 17 30-49 34 -14
17 Ştiinţa Miroslava 33 8 7 18 36-60 31 -17
18 ASA Târgu Mureş 33 9 4 20 38-73 31 -17
19 Foresta Suceava 33 9 3 21 30-85 30 -18
20 Olimpia Satu Mare 33 6 2 25 19-75 -50 -31
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here