Pandurii şi CS U Craiova, un duel al orgoliilor / Cine-i prima în Oltenia?

521

În condiţiile în care aproape jumătate din echipele Ligii 1 sunt în insolvenţă, duelul dintre cele două reprezentante ale Olteniei poate constitui şi o luptă pentru un loc sub soarele cald al Europei, chiar dacă Pandurii se află încă departe de zona de sus a clasamentului, iar echipa Craiovei se află în aşteptarea unui răspuns de la UEFA care să-i acorde o derogare, un fel de wild card cu care să aibă drept de participare chiar dacă nu are “vechimea” necesară în “câmpul muncii”.

Cele două echipe ce se înfruntă, astăzi, pe “Municipal”-ul târgujian au avut evoluţii total diferite în prima parte a sezonului. Pandurii, care venea după un sezon în care evoluase în Europa League şi toată lumea aştepta noi performaţe la Târgu-Jiu, a avut un tur ratat, cu multe puncte pierdute pe teren propriu şi prea puţine aduse din deplasări, aşa că poziţia ocupată în clasament i-a dat mai des fiorii retrogradării decât pe cei ai cupelor europene. În schimb, CS U Craiova, a început ezitant sezonul, dar odată cu aducerea pe banca tehnică a cuplului Cîrţu-Săndoi, lucrurile s-au schimbat radical, echipa craioveană s-a metamorfozat rapid şi a fost surpriza plăcută a primei părţi a campionatului. De pe locul 6 în Liga 1, cu două echipe în insolvenţă în faţa sa, Craiova speră ca forul european să-i acorde o dispensă şi să-i accepte participarea în Europa League în cazul în care va reuşi să prindă un astfel de loc la finele campionatului.
Cu un antrenor nou pe bancă faţă de turul campionatului, Pandurii încearcă să schimbe situaţia şi să înceapă chiar de la acest prim meci, care reprezintă şi un duel al orgoliilor Olteniei: “Cu siguranţă va fi şi un meci al orgoliilor, sunt foarte importante punctele pentru ambele echipe, va fi şi orgoliu, va fi şi un joc cu încărcătură psihică importantă. Încercăm fiecare moment să fim bine mintal, psihologic, am câştigat cu Dinamo, dar trebuie să trecem peste pentru că vine acest meci cu Craiova extrem de important”, a declarat Edi Iodănescu. De cealaltă parte, Emil Săndoi vede un duel aprins şi prin prisma faptului că Pandurii, cu un deficit important de puncte din prima parte a sezonului, nu-şi permite să mai cedeze puncte pe teren propriu: “Suntem conştienţi că vor juca pe viaţă şi pe moarte, dată fiind situaţia lor din clasament”, a declarat antrenorul craiovenilor.

Pandurii, măcinaţi de suspendări
La primul său joc la cârma Pandurilor în Liga 1, Edi Iordănescu are trei mari probleme de lot, trei dintre jucătorii de bază fiind în imposibilitatea de a juca din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Nistor, Răduţ şi Matulevicius au fost printre cei avertizaţi la ultimul joc din tur, şi acum vor privi duelul cu Craiova din tribună. Mai ales absenţa celor doi mijlocaşi îl pun în dificultate pe Edi Iordănescu, antrenor căruia îi va fi dificil să alcătuiască o linie mediană cu calitatea ofensivă dorită: “Vom simţi lipsa absenţilor, Mihai Răduţ, Dan Nistor şi Matulevicius. Mi-aş fi dorit să am tot lotul la dispoziţie şi să pot să aleg unsprezecele pe care doresc şi care este cel mai competitiv pentru acest joc, dar trebuie să ne adaptăm şi să găsim soluţiile cele mai bune. Şi Răduţ şi Nistor sunt jucători care ne ajută mult pe faza de construcţie, dar ei vor lipsi. Vom căuta şi am câteva soluţii să compensăm absenţa celor doi, vom trimite jucători care vor da totul pentru echipă, vom încerca să-i şi surprindem pe cei de la CS U Craiova. Aş vrea ca echipa să aibă o exprimare cel puţin la fel de coerentă şi consistentă la fel ca în meciul cu Dinamo, iar la final să ieşim învingători de pe teren”, a declarat tehnicianul Pandurilor.
În vreme ce Edi Iordănescu este în postura de a căuta soluţii de acoperire a posturilor lăsate vacante de Nistor sau Răduţ, Emil Săndoi spune că are altfel de probleme, ceva mai plăcute pentru un tehnician: “Noi nu avem probleme mari în sensul acesta, în stagiile de pregătire i-am avut accidentaţi doar pe Avrămia şi Sin, şi nu avem jucători suspendaţi. De altfel, la şedinţa jocului de la Severin, cu FC Caransebeş, le-am şi spus că ne pun într-o situaţie dificilă când trebuie să alegem primul unsprezece, chiar şi lotul ce trebuie trecut pe foaia de joc. Din acest punct de vedere suntem privilegiaţi”, a mai spus Săndoi.

Se cunosc bine
Atât Pandurii, cât şi CS U Craiova, au efectuat stagii de pregătire în Antalya în această iarnă, ba mai mult decât atât, cele două echipe au stat destul de aproape una de alta, aşa că au avut ocazia să se urmărească una pe alta în meciurile amicale. Edi Iordănescu a avut ocazia să vadă trei partide de verificare ale craiovenilor: “Respect Craiova, am văzut-o în Antalya la trei jocuri, o echipă pe care o ştiu bine. Este un adversar bine organizat, agresiv, sunt periculoşi pe contre. Au jucători de valoare de calitate, nu întâmplător sunt pe locul 6 în campionat în ciuda debutului modest al turului. Nu întâmplător au a 6-a cea mai bună defensivă, au aspiraţii importante, echipa este condusă de o bancă tehnică foarte competentă şi cu multă experienţă. Craiova este o echipă care propune o organizare defensivă foarte bună, care stă bine în teren, ce am văzut în Turcia mi-a confirmat ce ştiam de ei încă din tur. Dezvoltă bine contraatacul, au calitate, au viteză, Brandan are o ultimă pasă foarte bună, dar stau bine şi pe atac pozitiv având jucători imprevizibili. Au şi ei în componenţă, la fel ca şi noi jucători care în orice moment pot să creeze dezechilibre sau să rezolve o fază individuală, pot face diferenţa”, a spus antrenorul echipei gorjene.
În acelaşi timp, nici craiovenii nu au stat degeaba, însă Emil Săndoi a avut ocazia să vadă pe viu şi un meci oficial al Pandurilor. Fost antrenor al echipei gorjene în anul promovării, Săndoi a luat loc în loja “Municipal”-ului la partida cu Dinamo, tehnicianul craiovean considerând un avantaj pentru Pandurii faptul că a intrat deja în febra jocurilor oficiale: “Ei pornesc cu un mic avantaj, faptul că au disputat deja un meci oficial, contra lui Dinamo în Cupa Ligii, în vreme ce pentru noi va fi prima partidă oficială după trei luni”.

Pandurii Târgu Jiu – CS U Craiova
Stadion „Municipal”, Târgu-Jiu, ora 20.30
Televizare: Digi Sport 1, Look TV
Echipe probabile:
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Cordoş, Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Pintilii – Buleică, Eric, Nicoară – Roman. Antrenor: Edi Iordănescu.
CS U Craiova: Bălgrădean – Dumitraş, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Madson, Brandan, Tîrnăcop – Băluţă, Nuno Rocha. Antrenori: Sorin Cîrţu şi Emil Săndoi.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here