Pandurii, trei remize pe pământ turcesc

583

Formaţia antrenată de Flavius Stoican a terminat la egalitate şi al treilea meci din Antalya. Adversara Pandurilor din acest joc a fost o echipă rusă de liga secundă, FC Neftekhimik Nizhnekamsk. Jocul s-a desfăşurat pe baza sportivă Emirhan Sports Complex, şi s-a încheiat fără goluri. A fost cea de-a treia partidă de verificare, în primele două meciuri fotbaliştii lui Stoican înregistrând două remize, cu FC Anzhi(1-1) şi Krylya Sovetov (2-2). Stoican a folosit următoarea formulă de joc: Stanca – Brînzan, Ene, Ilie, Bușu – Zaina Tudor – Firţulescu, Surugiu, Hlistei – Margărit. Cosmin Mihai l-a înlocuit în minutul 30 pe Surugiu, care a ieşit accidentat. În partea a doua a meciului au mai evoluat cei doi portari Daniel Popescu şi Răzvan Negrilă, precum şi Ionuţ Trocan, Cornel Ene (min. 80 Laurenţiu Tudor), Ionuţ Tătaru, Paul Păcurar, Adelin Pîrcălabu, Ionuţ Zaina (min. 70 Ionuţ David), Sorin Buşu (min. 75 Cosmin Mihai), Yasin Hamed, Bogdan Dănăricu şi Gabriel Dodoi. Nu au fost folosiţi Rodemis Trifu, care a suferit o leziune musculară la precedentul amical, fiind trimis în ţară pentru investigaţii medicale, dar nici Erico da Silva şi Daniel Stana, care acuză mici probleme medicale de la amicalul cu Krylya Sovetov şi au fost menajaţi. O veste bună este că în cantonamentul de la Side al pandurilor a ajuns şi Elton da Silva, fratele geamăn al lui Erico da Silva, care a mai evoluat la Tg-Jiu.
“Ca şi nivel suntem în creştere şi sper să facem lucruri din ce în ce mai bune. Sunt încrezător în aceşti tineri şi în toţi jucătorii din lot, chiar dacă unii dintre ei nu mai sunt copii, cu toţii au acum nevoie de încredere, pentru că Liga I oferă celor care nu au jucat foarte multe meciuri oportunitatea de a demonstra că pot să fie la un nivel bun şi pot să joace de la egal la egal cu celelalte echipe care sunt bine cotate sau, ca să zic aşa, mai omogene decât noi. Nu e uşor să facem o echipă omogenă din jucători care nu au evoluat prea mult împreună sau deloc, ştie toată lumea că e greu, dar important este că eu cred că într-un timp relativ scurt putem să fim într-adevăr o echipă. Din punctul meu de vedere, cred că o echipă poate să dărâme individualităţile de la celelalte echipe. Vorbesc din punct de vedere al grupului, şi chiar dacă alte echipe sunt, ca şi omogenitate peste noi, la momentul acesta eu cred că într-un timp scurt putem să ne batem de la egal la egal cu acele echipe. Nu e uşor, dar nu este nici imposibil să facem o echipă bună! Nu este o reţetă a succesului care să spună că îţi trebuie o anumită perioadă de timp, dar cu cât timpul e mai lung ai şi şanse mai mari de reuşită. Acum suntem într-o situaţie în care timpul ne presează, dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuţi. Vreau să-i fac pe acești copii să joace de la egal la egal cu orice echipă din campionat. Importante sunt și rezultatele din amicale pentru că le dau moral și încredere. Și ei simt că nu sunt diferențe, chiar dacă întâlnim echipe cu jucători cu mai mare experiență şi jucători care au salarii uriașe”, a spus Stoican din Turcia.

aurel popescu (5)Aurel Popescu, îngrijorat de soarta echipei
Primarul interimar al municipiului Tg-Jiu, Aurel Popescu, nu vrea să audă de dispariţia echipei Pandurii. Cel puţin asta susţine viitorul candidat la fotoliul de edil al municipiului pe contul său de socializare. Popescu a precizat că va avea o discuţie cu noua conducere a formaţiei gorjene după întoarcerea fotbaliştilor din cantonament. Clubul din Tg-Jiu are datorii mari, iar luna viitoare poate fi decisivă în ceea ce priveşte evitarea falimentului. “Se tot discută în ultima perioadă despre faliment la Pandurii. Să ne implicăm toți cei în măsură să facem ceva pentru a evita această situație. Eu sigur o voi face. Nu aș vrea să vorbim despre faliment și refuz să folosesc un asemenea cuvânt. Aștept în continuare să se așeze la masă toți factorii de răspundere și în special asociații. Factorii de conducere sunt acum în cantonament cu echipa. Aștept să se întoarcă și să primesc punctul lor de vedere și o analiză foarte serioasă și pertinentă despre viitorul echipei, atât ca activitate sportivă, dar și asupra situației financiare”, a scris Popescu pe facebook.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here