Pandurilor le-a apus Astra

578

Pandurii nu se apropie de succes în fața Astrei de ani buni și nu a făcut-o nici acum. Trupa lui Pustai nu se regăsește, rămâne fără victorie în 2014 și pierde și poziția de cupe europene pe care a stat etape bune până acum.
Antrenorul Pandurilor, Cristi Pustai, anunța schimbări în garnitura de start, însă a surprins pe toată lumea, modificările fiind altele decât cele așteptate de microbiști. Gafeorii primelor două etape din acest an, Ungurușan și Christou, și-au regăsit locul în primul usprezece al Pandurilor, apariția surpriză numindu-se Gliwa, portarul polonez adus în această iarnă. Fără Breeveld, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, Christou a fost găselnița lui Pustai pentru confruntarea cu Astra, cipriotul fiind folosit la închidere, în defensivă intrând Mamele. În rest, tehnicianul gorjenilor a mizat pe o formulă foarte aproape de cea consacrată, cel mai probabil din teama de a nu pierde la nivelul relațiilor de joc.

Echilibru în prima repriză
În prima repriză a meciului de la Giurgiu, greșelile au fost mai puține și mai mici, iar contrele pandurilor au fost suficient de tăioase pentru a nu permite gazdelor o dominare sufocantă. Seto și Nistor au semnat primele ocazii, apoi Ivanovski a șutat pe lângă din interiorul careului. Replica pandură a venit prin incursiunea lui Nicoară, care a centrat perfect în spatele fundașilor Astrei, dar Bud nu a ajuns să împingă balonul în plasă. Era minutul 21 și trupa lui Pustai trecea pe lângă deschiderea scorului, așa cum  avea să o facă și în minutul 25, când șutul deviat al lui Buleică a lovit stâlpul din dreapta lui Coman. N-au marcat pandurii lui Pustai, n-au făcut-o până la pauză nici elevii lui Isăilă, Gliwa intervenind salvator în două rânduri, la șuturile lui Iorga și Seto.

Șterși în partea a doua
Dacă în prima repriză Pandurii a mai contat în ofensivă, în special prin incursiunile lui Nicoară, în partea a doua acestea s-au stins și Coman nu a mai avut prea multe emoții. Mățel a deschis scorul în minutul 65, printr-o execuție de excepție din lovitură liberă, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă, iar Iorga a făcut 2-0 după alte cinci minute în urma unei faze pe care Pustai o va trece în categoria gafelor de curtea școlii, fostul gălățean marcând după o repunere a gazdelor de la margine. Abia pe finalul meciului, când Pustai a riscat trimițând în teren mai tot ce avea de profil ofensiv, au apărut ocazii și la poarta lui Coman. Anton a șutat de la distanță și Coman a respins în corner, în vreme ce Shamsin n-a ajuns la șutul-centrare al lui Nicoară.
După meciul de la Giurgiu, Pandurii rămâne fără locul 4, pierdut după succesul vasluian de la Constanța, dar cu un nou căpitan, alesul lui Pustai fiind proaspătul internațional Paul Anton, și cu un nou echipament, de culoare roșie, portocaliul celui de-al treilea rând de echipament de până acum nefiind, probabil, pe placul noilor conducători.

Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu 2-0 (0-0)
Stadion „Marin Anastasovici”, Giurgiu
Au marcat: Mățel (min. 65), Iorga (min. 70)
Astra: Coman – Măţel, Papp, Găman, Morais – Laban, Seto – Iorga (min. 87 Al. Ioniță), Budescu (min. 60 Cristescu), de Amorim – Ivanovski (min. 46 Yazalde). Antrenor: Daniel Isăilă.
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Erico, Mamele, Momcilovic – Anton, Christou (min. 66 Shamsin) – Buleică (min. 75 Distefano), Nistor, Nicoară – Bud (min. 75 dos Santos). Antrenor: Cristi Pustai.
Cartonașe galbene: Mățel (min. 58) / Erico (min. 64)
Arbitri: Radu Petrescu – Aurel Onița, Ionel Dumitru. Adiționali: Andrei Chivulete, Ovidiu Oprea.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here