Patru din patru pentru UCB!

762

Echipa de handbal CS Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu îşi continuă parcursul perfect în eşalonul secund. Gorjenii au reuşit a patra victorie consecutivă, pe un teren greu, învingând la CS Minaur Baia Mare II, scor 26-29. La pauză, vizitatorii au condus la o diferenţă de 5 goluri, 10-15, dar deznodământul a fost clar doar în ultimele secvenţe ale partidei. Antrenorul principal al “universitarilor”, Adrian Gorun, a declarat că finalul a fost unul de foc. “Mai aveam un singur gol avans, cu 2 minute rămase. Am mutat şi noi bine, pentru că l-au luat pe Dragnea om la om, şi în momentul acela am considerat că nu trebuie să mai joc cu pivot, pentru că nu ne mai ajută foarte mult, erau spaţiile închise pentru interi. Dumitrescu a intrat în locul pivotului, am jucat 5 la 5, şi băiatul, în 3 minute de joc, a marcat 2 goluri şi a scos un 7 metri cu eliminare. Acolo am făcut diferenţa, am mutat mai bine decât ei”, a spus tehnicianul gorjean. Gorun a recunoscut că a fost cea mai dificilă confruntare din startul campionatului. “A fost cel mai greu meci de până acum. Am jucat cu o echipă coborâtă practic de la Liga Naţională, au fost 12 jucători de la prima echipă. Am început foarte bine, hotărâţi, până la pauză am jucat chiar foarte bine, am condus la 5 goluri. După pauză s-a mai echilibrat situaţia, au schimbat şi ei strategia de joc, au ieşit mai avansat, au încercat să ne încurce mai mult. Au mai fost şi nişte greşeli de arbitraj, care, până la urmă, ori sunt normale ori anormale, dar nu contează, important este că am câştigat”, a afirmat antrenorul. Gorun speră ca echipa să rămână la turaţie maximă, pentru că meciurile grele nu s-au terminat. “Eu cred că echipa noastră este cea mai bună din serie, mai avem două teste, acasă cu Universitatea Cluj şi afară la Oradea. Dacă trecem şi peste aceste două jocuri cu victorie, cred că, 90%, nu putem să ne mai gândim că ne-ar încurca altcineva”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here