Performanţă fantastică!

427

Energia sparge barieră după barieră şi produce surprize în lanţ în EuroChallenge, competiţie în care, să nu uităm, este debutantă. Ultima victorie, 84-82 în deplasare cu Okapi Aalstar, îi pune în postura de favoriţi la calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.

Energia a pornit excelent în meciul cu Okapi Aalstar şi a condus cu 4-0 după două reuşite semnate de Darby şi Glyniadakis. Gazdele au rămas uluite de îndrăzneala echipei gorjene şi băieţii lui Constantinides au ajuns să conducă şi cu 8-2. Belgienii au replicat abia de la 4-10 şi au reuşit un run de 8-0 cu care au preluat conducerea pe tabelă după aproape şase minute de joc, scor 12-10. Troupe a replicat cu o aruncare de 3 puncte, dar tot gazdele au fost mai insistente pe finalul sfertului unu, un sfert pe care l-au câştigat cu 21-14.
Sfertul secund a fost unul în care jucătorii echipei gorjene şi-au reglat tirul de la distanţă şi au reuşit să reducă din diferenţă. Milosevic şi Kremen şi-au trecut în cont câte două reuşite de trei puncte, iar Watson a finalizat ultimul la capătul primei jumătăţi a jocului stabilind între cele două echipe o diferenţă minimă la pauza mare, scor 39-38 pentru Okapi, şi meciul rămânea deschis oricărui rezultat. Interesant a fost duelul celor doi pivoţi, antrenorii alegând să-i ţină pe teren împreună. Evoluţiile lor au fost oarecum asemănătoare, cu un plus totuşi pentru jucătorul echipei belgiene. La capătul primelor două sferturi, şi Tofi şi Glyniadakis acumulaseră deja câte trei faulturi fiecare, iar jocul lor în partea a doua a întâlnirii se anunţa ceva mai reţinut în faza defensivă. Încă un amănunt de remarcat ar fi faptul că în 20 de minute Energia nu a beneficiat decât de două aruncări de la linia de fault, în vreme ce gazdele au aruncat de opt ori la libere.

S-a întors roata…
Pe cât de bine le-au intrat aruncările de trei puncte gorjenilor în sfertul secund, pe atât au replicat gazdele în cel de-al treilea. Hanavan a reuşit trei aruncări de trei puncte consecutive, Clarke a contribuit şi el cu două pentru ca Lodwick să completeze un set de şase aruncări de la distanţă cu care Okapi a ajuns să conducă şi la 10 puncte, Energia dând impresia că se va desprinde în câştigătoare. Gorjenii au pierdut clar sfertul al treilea şi intrau în ultimele 10 minute de joc cu un deficit de nouă puncte, însă Energia nu-şi spusese ultimul cuvânt.

Final de vis
Watson şi Kremen au dat tonul revenirii cu aruncări reuşite de la distanţă, dar Braun a temperat elanul oaspeţilor făcând şi el acelaşi lucru. Energia a înţeles atunci că trebuie să o ia pas cu pas şi încet, încet a început să reducă din avantajul luat de belgieni. La jumătatea sfertului patru reuşiseră să rămână, după un coş de trei puncte al lui Troupe, la patru puncte în spatele celor de la Okapi, scor 77-73, însă după alte două minute scorul devenea din nou egal 79-79 şi finalul se anunţa unul extrem de încins. Ambele echipe au încercat să dea lovitura cu aruncări de la distanţă, dar coşul nu a mai fost de găsit de la trei puncte. Johnson a beneficiat de două aruncări libere din care a transformat doar una, iar Glyniadakis a reuşit un three-point-play cu care a adus Energia în avantaj, scor 80-82. După o ratare a lui Braun, şi Watson l-a imitat pierzând ocazia de a desprinde echipa sa în câştigătoare, însă după un nou rateu la coşul Energiei al lui Johnson, Milosevic a fost trimis la linia de fault, acolo unde a avut sânge rece ducând scorul la 80-84. În ultima secundă Braun a mai pus două puncte în dreptul echipei sale, însă punctele adevărate, care contează în clasament, au ajuns în contul echipei gorjene, care acumulează acum 7 puncte şi conduce solitară Grupa I din EuroChallenge.

Meci echilibrat, victorie muncită
Cea mai consistentă evoluţie a fost a lui Nemanja Milosevic, care a înscris 20 de puncte şi a recuperat 5 mingi, în vreme ce Watson a fost la o pasă decisivă de un double double, americanul terminând meciul cu 11 puncte şi 9 assisturi. De la gazde s-au remarcat Tofi şi Braun, ambii marcând câte 15 puncte. Interesant este faptul că echipa belgiană a câştigat aproape toate duelurile statistice, însă la diferenţe minime, ceea ce a făcut diferenţa putând fi capitolul intercepţii, acolo unde Okapi a “furat” trei mingi adversarei în timp ce Energia a interceptat şapte mingi pe care a avut ocazia să le transforme în puncte, maestru în a lua mingea de la adversar fiind Watson, care a interceptat patru mingi în acest meci.

Okapi Aalstar – Energia Târgu Jiu 82-84 (21-14, 18-24, 26-18, 17-28)
Arena Forum, Aalst (Belgia), spectatori: 750
Okapi: J. Vermoesen, Tofi (15), J. Vermoesen, Cummard (5), El Khounchar (2), Johnson (11), Dressen (6), Kesteloot (4), Clarke (9), Lodwick (3), Braun (15), Hanavan (12). Antrenor: Bradley Scott Dean.
Energia: Watson (11), Troupe (14), Darby (8), Kremen (13), Milosevic (20), Bratoloveanu, Minea, Vlaicu, Karpelesz (5), Omer, Aktaş, Glyniadakis (13). Antrenor: Antonis Constantinides.
Arbitrii: Marko Vuckovic (SLO), Mathieu Hosselet (FRA), Ofer Manheim (ISR)

Clasamentul Grupei I:
1. ENERGIA TG – JIU 3/1 7
2. BC ASTANA 2/2 6
3. OKAPI AALSTAR 2/2 6
4.ENEL BRINDISI 1/3 5

constantinides 3“Este prima dată când Energia participă într-o competiție europeană și am reușit să trecem în cel de-al doilea tur, iar acum suntem la conducerea acestei grupe. Cu două jocuri acasă împotriva celor de la Astana și Brindisi avem o șansă bună pentru a merge în sferturile de finală”, Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu Jiu

dean“Este al doilea joc consecutiv pe care nu suntem în stare să-l câștigăm. Trebuie să învățăm din greșelile noastre. Tot creditul pentru tinerii El Khounchar și Kesteloot care au făcut un meci bun. Cu două jocuri în deplasare, va fi dificil să avansăm în sferturile de finală, dar totul este încă posibil în această grupă”, Brad Dean, antrenor Okapi Aalstar
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here