Piţian a debutat la Astra: “Sper să mă impun!”

484

Unul dintre fotbaliştii formaţi la Tg-Jiu care a plecat în această iarnă de la Pandurii, Andrei Piţian, a bifat primul joc la formaţia campioană. Gorjeanul a fost introdus pe teren după pauză, într-o victorie extrem de importantă pentru giurgiuveni, 1-0 cu Viitorul. Jucătorul de 21 de ani a acceptat să acorde un interviu cotidianului “Gorjeanul”, după meciul din runda 24.

Reporter: Andrei, cum a fost debutul la Astra, şi ce şanse crezi că ai să porneşti titular în partidele următoare?
Andrei Piţian: A fost un debut pe care l-am așteptat cu nerăbdare şi mă bucur că a ieșit bine şi că am reușit să câștigăm cu Viitorul. Sunt 3 puncte care ne ajută foarte mult în lupta pentru play-off. În ceea ce privește șansele mele de a mă impune ca titular, știam de când am venit aici că este o echipă foarte bună, cu mulţi jucători foarte valoroși şi experimentați, iar concurenţa de care voi avea parte va fi una puternică, însă şi benefică, pentru că naște performanță şi te face să muncești mai mult pentru a progresa. Sper să prind cât mai multe meciuri în acest sezon, iar din vară să mă impun şi să fiu jucător de bază.

Rep.: Ce diferenţe sunt între Astra şi Pandurii?
A.P.: Depinde la ce moment al Pandurilor ne referim. Este clar că în momentul de faţă Pandurii trece prin momente dificile, iar strategia clubului s-a schimbat, bazându-se acum pe mai mulţi jucători tineri, în timp ce la Astra este un nucleu de jucători foarte experimentați şi cu nume în fotbalul românesc, iar obiectivul echipei este cu totul altul. În schimb, dacă ne uităm în trecutul destul de apropiat, şi Pandurii a avut un lot puternic, cu jucători cu nume şi cotă în România, luptându-se pentru primele locuri, iar faptul că, în ultimele două sezoane, am făcut parte din acea echipă foarte bună la Pandurii m-a ajutat foarte mult să progresez.

Rep.: Cum e antrenorul Marius Şumudică?
A.P.: Marius Șumudică este un antrenor extrem de ambițios care își motivează foarte bine jucătorii. Aici, la Astra, a reușit să creeze un grup foarte unit şi o atmosferă foarte frumoasă în cadrul echipei.

Rep.: După 2-2 la Giurgiu, are Astra forţa să o depăşească pe Genk în Europa League?
A.P.: Cred că avem puterea de a ne califica mai departe. În meciul tur, cei de la Genk nu ne-au fost cu nimic superiori, şi mergem în Belgia pentru a obține un rezultat care să ne permită calificarea în optimi.

Rep.: Ce îţi propui tu până la finalul campionatului şi care este obiectivul echipei?
A.P.: Îmi propun, în primul rând, să fiu sănătos, şi, cum am mai spus, să reușesc să joc cât mai mult. Sperăm să reușim să ne calificăm mai departe în Europa League, ceea ce ar fi o performanță mare pentru fotbalul românesc, iar pe plan intern să ne calificăm în play-off mai întâi, iar apoi, de ce nu, să ne luptăm din nou pentru câștigarea titlului, pentru că avem cea mai bună echipă.
Interviu realizat de Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here