Sport

Piticii lui Frimu au câştigat “Europa League”, dar “Dani Coman” a luat premiul cel mare

 | 21 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Sala de Sport de la Liceul Tehnologic General “Constantin Şandru”, din satul Bîlta, a fost gazda unui puternic turneu de fotbal, rezervat categoriei Under 7. Sub titulatura “We Love Football Junior Cup”, competiţia organizată de Şcoala de Fotbal Viitorul Târgu-Jiu, cu sprijinul autorităţilor locale din Runcu, a strâns la start 10 echipe. Formaţiile din Târgu-Jiu, Piteşti, Severin, Craiova, Vâlcea şi Slatina au fost împărţite în două grupe de câte 5. Academia Dănuţ Coman Piteşti a obţinut locul I în finala mare, grupa “Champions League”, iar Viitorul Târgu-Jiu s-a impus în finala mică, intitulată “Europa League”. În ultimele acte, argeşenii au trecut de Sporttim Timișoara (3-2), iar gorjenii de Lucefărul Drobeta (2-1). “Sunt nişte copii minunaţi, sunt mândru de ei pentru efortul şi dăruirea lor la acest turneu recent încheiat. Având în vedere că s-a jucat în sistemul 4+1, după regulamentul FRF, am jucat practic la foc continuu cu aceiaşi fotbalişti, toate meciurile, pe durata celor 2 zile. Făcând un clasament general, ne-am clasat în spatele celor mai bune echipe din România la această categorie de vârstă U7, şi aici mă refer la echipele de Fotbal Dănuţ Coman Piteşti şi FC Sporttim Timişoara. Le mulţumesc tuturor echipelor participante şi, în special, antrenorilor, de care mă leagă, în primul rând, o prietenie frumoasă şi, în acelaşi timp, profesională. Cu siguranţă, la următoarele competiţii organizate o să încerc să aduc şi alte echipe sau cluburi de tradiţie, însă, până la următoarea ediţie a turneului, Viitorul Târgu-Jiu reprezintă cea mai puternică şi competitivă echipă la această categorie de vârstă din oraşul Targu-Jiu. Rezultatele vin doar prin muncă, şi am demonstrat”, a declarat unul dintre organizatori, Cosmin Frimu, antrenor la Viitorul Târgu-Jiu. “Am găsit aici condiţii senzaţionale, echipe foarte bune, totul a fost la superlativ”, a spus şi antrenorul principalei câştigătoare de la Runcu, Bogdan Vişan. “Ne bucurăm că această competiţie s-a desfăşurat pe raza comunei noastre. Noi am pus la dispoziţie sala pentru această întrecere. Competitorii, părinţii, copiii, antrenorii, arbitrii, au fost cazaţi pe raza localităţii noastre, logistica a fost asigurată de către noi cu titlu gratuit”, a precizat şi primarul comunei Runcu, Adrian Câmpeanu. La finalul competiţiei, toţi participanţii au primit trofee şi diplome din partea organizatorilor.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL