Prea mici pentru Liga 1? Pandurii merg din eşec în eşec

540

Elevii lui Flavius Stoican nu au reuşit să producă surpriza la Severin şi au fost învinşi în ultima etapă a sezonului regulat de către Dinamo. Bucureştenii au dat senzaţia că au forţat doar cât a fost cazul, iar golurile lui Nemec şi Nistor i-au trimis pe “câini” în play-off. Pentru gazde meciul nu a avut o încărcătură atât de mare, dar Pandurii pare incapabilă să găsească victoria care să le arate fotbaliştilor că se poate. Pentru trupa lui Stoican urmează play-out-ul, unde trebuie să demonstreze că are faţă de primul eşalon. “Dinamo a ştiut să fructifice ocaziile. Per total e o victorie, se vede că au calitate. Am avut un prim sfert de oră bun, apoi am cedat, am primit gol după o greşeală personală. În repriza a doua, am avut şansa de a egala. Dinamo e o echipă cu experienţă, mai sigură pe ea. În jocul nostru s-a văzut un pic de teamă. Cred că puteam face o surpriză cu ceva şansă. Clar Dinamo merită să fie în play-off, are jucători care pot face diferenţa. Nistor a marcat un gol senzaţional, îşi pune amprenta asupra jocului în multe partide. Noi vom juca în play-out cu echipe aflate la nivelul nostru”, a declarat după meci antrenorul Pandurilor. “Mă simt fericit că am îndeplinit obiectivul. Nimeni nu mai credea că prindem play-off-ul acum câteva etape. Vreau să-mi felicit jucătorii, deoarece au fost extraordinari de când am venit eu la echipă. Au înţeles că trebuie să se sacrifice şi că trebuie să muncească. Mă bucur pentru toată suflarea dinamovistă”, a spus tehnicianul oaspeţilor, Cosmin Contra. Formaţia noastră a încheiat sezonul regulat pe locul 12, având 19 puncte, cu 6 mai puţin decât adunase pe teren. La finalul confruntării, fostul pandur Dan Nistor şi-a exprimat convingerea că actuala conducere poate salva formaţia fanion a Gorjului. “Îmi pare rău de situaţia în care se află Pandurii, am iubit şi o să iubesc această echipă. Sper ca domnul Condescu să o ducă acolo unde îi este locul. Eu cred că au făcut un meci foarte bun, dar noi am demonstrat că suntem Dinamo şi merităm să fim acolo sus”, a spus mijlocaşul.

Pandurii Târgu Jiu– Dinamo Bucureşti: 0-2 (0-1)
Stadion “Municipal”, Drobeta-Turnu Severin

Au marcat: Nemec 34`, Nistor 85`
Pandurii: R. Stanca (cpt) – Samson Nwabueze, C. Ene, Fl. Ilie, Buşu – Zaina (37` Firţulescu), Ket Jeffrey – Surugiu (72` Hamed Yasin), Stana (55` Trifu), Hlistei – Negruţ. Rezerve: L. Popescu – C. Negoiţă, Tătaru, Dodoi. Antrenor: Flavius Stoican
Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Maric (75` Ceccarelli), St. Filip – Busuladzic, D. Nistor – Bawab (58` P. Petre), Palic (cpt), Bumba – Nemec (86` Rivaldinho).Rezerve: I. Popescu – Corbu, D. Popa, Dudea. Antrenor: Cosmin Contra
Arbitrii: Adrian Cojocaru, Ciprian Danşa, Andrei Constantinescu
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here