Sport

Primul antrenament pentru Pandurii: “Există dorinţă de performanţă”

11 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii  |  770 vizualizari
15 1

Primul antrenament al Pandurilor din anul 2017 a fost condus de secundul Dorian Gugu. La şedinţa de pregătire, ce a avut loc în cadrul Complexului Sportiv Municipal, s-au prezentat 30 de fotbalişti, cei mai mulţi din pepiniera clubului. Reprezentantul USMO în AGA, Marin Condescu, a precizat că reconstrucţia echipei nu va fi uşoară, dar este momentul ca formaţia noastră să-şi recunoască limitele. Condescu a mai spus că salariile uriaşe care au fost date, fără justificare la Pandurii, sunt doar o amintire. De asemenea, liderul USMO este convins că trupa gorjeană va avea un parcurs decent în Liga 1. “Avem lot şi o să fie jucători care vor concura pe posturi, de aceea eu cred că trebuie să vedem adevărata faţă a fotbalului românesc. Există dorinţă de performanţă, condiţiile de la Pandurii se ştiu, şi eu cred că de aici trebuie să pornim. Să nu se mai mintă că se dau salarii de 10.000-15.000 euro, fără să se dea de fapt niciodată, când nu există puterea financiară. Este greu, este un început, dar sperăm să fie un semnal bun pentru însănătoşirea fotbalului românesc”.
Instalarea iminentă a lui Flavius Stoican ar putea aduce şi alţi fotbalişti care au mai evoluat în primul eşalon. Fraţii Elton şi Erico da Silva s-ar putea întoarce la Tg-Jiu, dar şi foştii jucători de la Universitatea Craiova, Olivian Surugiu şi Dragoş Firţulescu ar putea apărea în lot. Unii dintre jucătorii care au luat parte la prima şedinţă de pregătire se află încă în probe, iar noul staff tehnic va hotărî pe cine va păstra. “Jucătorii vin de la foarte multe echipe şi o să mai vină jucători care vor să joace în prima divizie. O să facem o echipă frumoasă. Din cei care au venit acum, în afară de cei care au jucat la noi, Cornel Ene cred că este cel mai cunoscut de către lumea fotbalistică. Antrenorul va decide cine merită să rămână în lot, iar mâine (miercuri) ştim sigur antrenorul”, a spus Condescu.
Cel din urmă, a precizat că Flavius Stoican, a cărui numire pare certă, va încasa 1.500 euro pe lună, dar va avea şi bonusuri de performanţă. Astfel, veniturile noului principal ar putea creşte cu 1.000 euro la victorie şi 350 euro pentru un egal scos în deplasare.
Alin Chița va fi secundul lui Stoican, iar Valentin David va antrena, din nou, portarii la Tg-Jiu.
Lotul prezent la primul antrenament: Cătălin Hlistei, Rodemis Trifu, Andrei Piţian, Adelin Pîrcălabu, Ionuţ David, Roberto Dumitru, Laurenţiu Tudor, Denis Brînzan, Ionuţ Trocan, Răzvan Negrilă, Gabriel Dodoi, Alexandru Opriţa, Marius Cioiu, Daniel Miroiu, Ionuţ Gruia, Andrei Cocină, Gabriel Mărgărit, Bogdan Dănăricu, Ionuţ Tătaru, Daniel Popescu, Andrei Şendroiu, Cosmin Bîrlan, Cornel Ene (CFR Cluj), Sorin Buşu (CSM Vâlcea), Ionuţ Neag (CSM Vâlcea), Andrei Firan (Minerul Lupeni) şi Marius Tigoianu, Cosmin Mihai, Ionuţ Zăina, Albert Voinea (Unirea Târlungeni).
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL