Prunariu dă vina pe psihic

484

Președintele pandurilor consideră că echipa trece printr-un moment delicat, ce trebuie tratat cu maximă atenție, însă mai spune și că are încredere în jucătorii săi.
„Trebuie să strângem rândurile, toţi, de la jucători, antrenori, oameni din club, suporteri. Toată lumea. Să lăsăm deoparte frustrările şi discuţiile, să ne unim şi să câştigăm sâmbătă cu Viitorul, altfel toţi o să avem probleme. Este o perioadă grea, eu am în continuare încredere în echipă, o consider valoroasă, avem o echipă care-şi poate realiza obiectivele. Consider că am făcut transferuri bune, însă în acest moment echipa este picată din punct de vedere psihic”, a declarat Mihai Prunariu lăsând să se înțeleagă că după meciul cu Viitorul, în cazul unui nou eșec, ar putea să apară și sancțiuni. Totuși, Prunariu se ferește să acuze acum pe cineva pentru situația echipei, cu atât mai puțin pe jucători: „Ştiu că mă acuză mulţi că nu pun biciul pe jucători, dar din punctul meu de vedere asta nu e o soluţie. Dacă toţi sunt dărâmaţi psihic nu ştiu ce pot rezolva dacă vin şi eu cu sancţiuni. Trebuie să găsim soluţiile pentru a-i motiva psihic, pentru că în continuare cred că această echipă are potenţial”, a explicat președintele gorjenilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here