Prunariu: “Grigoraș are toată susținerea mea”

467

Parcursul slab al pandurilor din aceste prime etape ale campionatului au pus pe tapet și problema antrenorului, însă acesta se bucură în continuare de sprijinul președintelui Prunariu și de o bună cotă de popularitate în rândul suporterilor.

Bilanțul lui Grigoraș în al doilea său mandat la Târgu Jiu este departe de ceea ce reușise anterior, iar faptul că în actuala stagiune echipa se află într-o postură ingrată, în zona retrogradării, cu doar 3 puncte din cinci etape, nu dă bine pentru un antrenor obișnuit cu eticheta de “cel mai tare din oraș”. Cu toate acestea, Grigoraș nu are încă de ce se teme în ceea ce privește postul său la conducerea echipei gorjene, Mihai Prunariu negând unele informații apărute în presa centrală conform cărora relația sa cu antrenorul s-ar fi deteriorat în ultima vreme: “Nu au existat discuții contradictorii între mine și antrenorul Petre Grigoraș, relațiile dintre noi sunt excelente. Am mare încredere în el în continuare, consider că e un antrenor foarte bun și noi avem un proiect pe doi ani pe care vrem să-l ducem la bun sfârșit. Sunt și un tip care consideră continuitatea ca o condiție a performanței. Nu m-am gândit niciun moment la schimbarea antrenorului și pentru că mi-a arătat că echipa e acum pe un drum bun. Are toată susținerea mea”, a declarat președintele Pandurilor.

Grig acceptă deciziile
Deși nu a fost anunțată vreo decizie a Cosiliului de Administrație sau a Adunării Generale a Asociaților, Grigoraș a ținut să precizeze că oamenii care investesc la echipă au tot dreptul să ceară explicații și chiar să ia măsuri după startul mai mult decât ezitant al echipei pe care o conduce: “Nu am discutat cu nimeni, orice decizie vor lua, e normal să o ia după un început greu, eu o voi respecta. Momentan nu m-am gândit la lucrul acesta și nici nu mă gândesc. Atunci când va fi de cuvință să ia atitudine și să stabilească un anumit număr de puncte pentru un anumit număr de etape, atunci voi anunța acest lucru. Așteptăm reacția celor care investesc aici pentru că e normal ca după cinci etape și rezultatele care le avem să fie și astfel de discuții. Deocamdată nu știu nimic, dar voi respecta întru totul propunerea lor. Până atunci îmi văd de treabă cu acest colectiv în care am încredere. Acum a arătat, cât de cât, a Pandurii Târgu Jiu”, a declarat antrenorul Pandurilor după remiza obținută în prelungiri, pe propriul teren, contra Viitorului.

Ineficiența doare
Pandurii s-a transformat, în ciuda stilului ofensiv abordat de antrenorul Petre Grigoraș, într-o echipă extrem de ineficientă. Dacă în ultimele sezoane Pandurii a avut o medie de circa 1,7 goluri pe meci, acum gorjenii sunt în poziția de a nu fi reușit să înscrie nici măcar un gol la două partide. Cu două goluri înscrise în cinci jocuri disputate, Grigoraș consideră că echipa sa este datoare la acest capitol. Totuși, ultimul joc disputat i-a mai dat ceva speranțe odată cu apariția mai multor ocazii clare de gol, din păcate irosite: “E foarte puțin, mai ales pentru o echipă care marca foarte mult, chiar dacă mai și primea. E foarte puțin, dar eu sper ca acele etape în care spuneam că ne va fi mai greu s-au încheiat și începând de la jocul cu Viitorul, mă refer strict la joc, nu la rezultat, pentru că acesta e un eșec total pentru noi, măcar de acum încolo echipa va căpăta mai multă încredere că va putea scoate rezultate bune la fiecare partidă. Era o totală lipsă de încredere”, a mai declarat Grigoraș.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here