Sport

Reînvie sportul în Gorj?

 | 22 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea activităţii sportive în limita a maxim 5% din bugetul aprobat. Noile reglementări din legea sportului vin în sprijinul activităților şi structurilor sportive pe plan naţional, asigurând condițiile legale pentru finanțarea activităţii sportive organizate la nivelul administraţiei publice locale, în contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competiţional. Noile prevederi au intrat în vigoare după ce a fost aprobat proiectul unei Ordonanțe de Urgență care a modificat Legea Sportului. Federaţia Română de Fotbal şi Ministerul Tineretului şi Sportului au insistat pentru aceste schimbări. FRF a solicitat clarificarea modului în care autorităţile locale pot finanţa sportul şi cuantumul în care o pot face, deoarece o serie de proiecte de dezvoltare sportivă au fost suspendate sau chiar anulate din cauza ambiguităţii legislaţiei şi acest lucru a fost reclamat şi de către autorităţi şi de către beneficiari – cluburile sportive. Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, a declarat că este cu un pas înainte pentru relansarea activităţii sportive de performanţă. “Reglementarea modului în care sunt finanțate activitățile sportive de către administrația publică locală era strict necesară, în contextul în care multe cluburi sportive, publice sau private, sunt în pragul falimentului. Suntem responsabili de viitorul sportului şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a veni în sprijinul fiecărei activităţi sportive. Sportul şi performanța sportivă sunt responsabilitatea noastră, a tuturor factorilor implicați, a întregii societăți. Aceste modificări ale legii 69/2000 sunt doar începutul reformei pe care îmi doresc să o implementez în sport, urmează legea sponsorizării activităților sportive şi chiar o nouă lege a sportului, care să fie adaptată nevoilor actuale. Voi colabora cu toţi factorii implicaţi pentru a implementa măsuri viabile, menite să aducă plus valoare şi performanță”, a spus Dunca. Modificările legislative au fost comentate şi de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, care a declarat că fotbalul nu este singurul sport care cere investiţii. “Este o şansă şi trebuie să o analizăm corect, să vedem modelul unui contract de finanţare, limitele în ceea ce priveşte acordarea acestor sume şi să vedem dacă avem dreptul să dăm salarii sau nu. Într-adevăr este o şansă bună pentru revigorarea sportului românesc. Va trebui să discutăm şi cu colegii din judeţ, nu vorbim numai de Pandurii, vorbim de tot ceea ce înseamnă activitate sportivă la nivelul judeţului Gorj. Rămâne la latitudinea fiecăruia, în funcţie de buget şi posibilităţi. Este o şansă, pentru că subfinanţarea duce la insolvenţă, la falimentul echipelor, nu numai la fotbal, şi la handbal sau baschet”. Dacă Pandurii va rămâne în Liga 1, sportivii gorjeni ar putea primi o nouă gură de oxigen de la autorităţile locale şi judeţene. Echipa de handbal CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu activează în liga secundă, dar ar putea aspira la promovare, în timp ce la baschet încă se discută despre un proiect care să permită sportului de performanţă să revină în municipiul nostru.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL