Sport

Rus a plecat de la Pandurii

 | 12 ianuarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Ciprian Rus, unul dintre fotbaliştii ofensivi cu experienţă de la Pandurii Târgu Jiu a semnat cu o formaţie care se bate la promovare, Dunărea Călăraşi. Fotbalistul de 26 de ani, care izbutise 4 goluri în tricoul gorjenilor, pleacă doar după o jumătate de sezon din oraşul lui Brâncuşi. Rus, care a mai evoluat în cariera sa pentru UTA Arad sau ASA Târgu Mureş, a îngroşat rândul transferurilor la echipa lui Dan Alexa, care s-a mai întărit cu Paul Iacob (21 de ani, mijlocaş – ex ASA Târgu Mureş) şi Alexandru Stoica (20 de ani, atacant – ex ASA Târgu Mureş).“Am reuşit în această săptămână să-i transferăm la Călăraşi pe Alexandru Stoica, fost component al echipei noastre în urmă cu vreo doi ani, şi pe Paul Iacob. Ambii vin de la ASA Târgu Mureş, dar sunt jucătorii echipei FC Viitorul. Cei doi vor juca la noi până în vară, iar în cazul în care vom reuşi promovarea va fi activată clauza de de prelungire pentru încă un sezon. Cel de-al treilea transfer îl vizează pe Ciprian Rus, un atacant percutant, de la Pandurii Târgu Jiu. Le urez mult succes şi sunt convins că ne vor ajuta pentru a ne atinge obiectivul, promovarea în Liga 1”, a declarat preşedintele Dunării, Florin Brişan, pentru site-ul oficial al clubului.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL