Sport

Sâmbătă, cu Mouscron sau cu Royal White Star

 | 19 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Edi Iordănescu nu are în cantonamentul din Olanda doar problema lotului pe cap, ci și pe cea a adversarilor. Până acum nu este nimic bătut în cuie, adversarii putând fi modificați de la o zi la alta.
În ceea ce privește jocurile de verificare, Edi Iordănescu are o singură certitudine, aceea că există o echipă care vrea să joace contra Pandurilor oricând și nu unul, ci chiar două jocuri amicale. Tehnicianul Pandurilor are însă rezerve și așteaptă și alte propuneri până să le dea OK-ul: “Pe 20 iunie am putea juca cu o echipă din liga a doua belgiană, White Star Bruxelles. Ei ne-au propus să jucăm de două ori cu ei, dar eu încă nu mi-am dat acordul. Aș vrea mai întâi să le văd nivelul, dacă sunt la un nivel bun și ne pun probleme, atunci am putea juca de două ori. Ei sunt în relații foarte bune cu cel care ne-a aranjat cantonamentul și se pliază după programul nostru, vor juca atunci când dorim noi. Noi mai așteptăm pentru 20 iunie acceptul de la o altă echipă din Belgia, de primă ligă, Mouscron. Dacă acceptă ei să jucăm pe 20 iunie, atunci vom juca cu White Star mai târziu, pe 23 sau 25”, a explicat antrenorul Pandurilor. Impresarul care se ocupă de programul pandurilor în Olanda i-a promis lui Edi Iordănescu și un alt joc cu o formație din primul eșalon belgian, dar și unul cu o selecționată a jucătorilor din zonă care nu au contract în această perioadă: “Ni s-a mai promis un meci cu o echipă de primă ligă belgiană, plus un joc cu o selecționată cu jucători liberi de contract din prima și a doua ligă din Olanda. Aici se fac an de an turnee și jocuri de acest gen, cu jucătorii liberi și care sunt în căutare de echipe. Inițial am crezut că nivelul este slab și am refuzat, dar m-am documentat mai mult și am descoperit că e un nivel destul de bun. Suntem în zona asta și campionatele din Belgia, Olanda, Germania, cu echipe cu care am mai putea să jucăm, încep mult mai târziu. Îmi doream ca în primele jocuri să bag o echipă 45 de minute, alți jucători în celelalte 45 de minute, să-i adaptez încet-încet, dar nu am jucători pentru două echipe, eventual să mai intru și eu”, a mai declarat Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL