Schimbă oltenii liderul?

500

Neînvinsă în actuala ediţie de campionat, Universitatea Craiova merge în Gruia pentru cel mai greu test de până acum, meciul cu CFR Cluj. În ciuda înfrângerii cu Timişoara, echipa lui Dan Petrescu încă ocupă prima poziţie a clasamentului, cu un punct peste trupa lui Devis Mangia. O victorie a oaspeţilor i-ar instala pe “juveţi” în fotoliul de lider, iar preşedintele doljenilor, Marcel Popescu, spune că acesta este şi obiectivul Craiovei. “Ne ducem la Cluj cu dorinţa declarată de a ne întoarce lideri. Orice meci îl jucăm pentru a obţine 3 puncte, indiferent că este la Severin sau în alte oraşe, am jucat numai în deplasare. La Timişoara au avut parte de un duş rece, care le-a creat probleme, ştiu că Dan Petrescu este exigent şi orice antrenor care ar avea la dispoziţie atâţia jucători valoroşi ar fi la fel. Cu tot respectul pentru Timişoara, este greu de închipuit că va mai da cineva 4 goluri CFR-ului”, a declarat Popescu. Oficialul craiovenilor a mai spus că nu se teme de arbitraj, chiar dacă multe echipe au avut probleme pe terenul ardelenilor. “Nu are ce presiune să facă, aţi văzut că toate meciurile au fost tranşate pe teren, deşi au existat şi speculaţii. Au fost şi erori, dar nimic strigător la cer”, a afirmat Popescu. Este interesant de văzut ce sistem va folosi Mangia în meciul cu CFR. În ultimele două confruntări, Craiova a jucat din nou fără un vârf clasic, iar tridentul Băluţă – Gustavo – Mitriţă pare în cărţi pentru a ocupa avanposturile vizitatorilor. Sacrificat ar fi Mihai Roman, care nu a reuşit încă să marcheze pentru Universitatea. “Au arătat şi ei că nu sunt de neînvins, asta ne dă încredere pentru următorul meci. Eu aştept de mult primul gol în tricoul Craiovei, dar încerc să nu mă mai gândesc la acest lucru. Vreau doar să intru pe teren şi să-mi fac cât mai bine treaba, şi sunt sigur că vor veni şi golurile”, a spus atacantul venit de la Nijmegen în această vară.

Debutează croaţii?
Ultimele achiziţii ale Craiovei, fundaşii Niko Datkovic şi Ivan Martic, ar putea debuta la Cluj, unde, cel mai probabil, vor lua loc pe banca de rezerve. Preşedintele clubului, Marcel Popescu, a declarat că nou-veniţii s-au arătat foarte încântaţi de ce au găsit în Bănie. “Martic a venit determinat la Craiova. Am avut o discuţie cu el şi cu Datkovic înainte de antrenament, i-am întrebat care a fost prima impresie, şi mi-au spus că se aşteptau la mai puţin, iar ceea ce au găsit aici, din toate punctele de vedere, este peste aşteptările lor. Devenim un pol de interes, începem să avem o credibilitate internaţională şi sunt ferm convins că în momentul în care vom juca pe noul stadion, semnalele date de aceşti jucători din campionatele importante vor fi în favoarea clubului şi ne va fi mult mai uşor să apelăm la serviciile unor fotbalişti importanţi”, a spus Popescu. Partida cu CFR Cluj este programată duminică, la ora 20.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here