Scurtul drum de la sublim la penibil

449

Întreaga suflare baschetbalistică gorjeană aștepta cu sufletul la gură ora debutului Energiei în noua ediţie de campionat, așteptările au fost mari, la fel și iluziile date de primele 15 minute de joc.

Cei mai mulți dintre cei prezenți în Sala Sporturilor din Târgu Jiu la ora startului derby-ului Olteniei, meci cu care Energia a început campionatul, au fost convinși că echipa lui Constantinides va obține un succes facil în fața vechii rivale din Craiova, iar jocul din primul sfert și începutul sfertului secund le dădeau mari speranțe. Mai mari au fost însă deziluziile, Energia pierzând un meci pe care, la un moment dat, l-a avut în mână și pe care l-a controlat până spre ultimele două minute, când totul s-a prăbușit.
Craiova a venit la Târgu Jiu fără doi oameni importanți, Vucurovic și Velckovic, în plus nici Bureau nu a jucat la un nivel apropiat de cel arătat până acum în meciurile jucate în România. Totuși, craiovenii au avut primul avantaj important, de cinci puncte, scor 2-7. Cu un run de 10-0, Energia a trecut în avantaj și la prima pauză gazdele aveau 10 puncte în plus pe tabelă, scor 25-15, cu un joc bun din spatele semicercului, Kremen, Troupe și Watson punând umărul la această diferență care avea să se mărească la jumătatea sfertului doi la 18 puncte, scor 36-18. Totul părea să meargă perfect, așa că mai nimeni nu s-a mai gândit la debutul slab al pivotului Turner, care a stat pe teren doar 3 minute până la pauză, perioadă în care a acumulat trei greșeli personale. Concentrarea s-a pierdut în acel moment și oaspeții au profitat din plin. Din avantajul de 18 puncte, zece s-au topit rapid, până la pauza mare, așa că la vestiare oaspeții au intrat fiind încă în cărți, scor 43-35 pentru Energia.
Sfertul trei a fost unul echilibrat, cu perioade în care cele două echipe au alternat reușitele cu greșelile copilărești, iar înaintea ultimelor zece minute de joc SCM U Craiova a mai redus din handicap, scor 58-53. Energia a dat impresia că poate rămâne stăpână pe situație, a revenit din nou la un avantaj ce părea suficient de mare cât să nu piardă meciul. Și totuși, Energia a reușit să piardă… Posesii pierdute, aruncări libere ratate și o apărare defectuoasă la ultima fază de atac a Craiovei, la scorul de 72-70 l-au lăsat pe Bureau, un anonim în acest meci până în ultima secundă, să devină erou. Trei puncte pentru Bureau și o ultimă minge repusă de la margine de Energia în brațele adversarilor au condus la primul eșec al gorjenilor pe teren propriu, iar după cum arată lucrurile în sânul echipei, suporterii se pot aștepta la un nou sezon mediocru din partea favoriților.

Energia Târgu Jiu – SCM U Craiova 72-73 ( 25-15, 18-20, 15-18, 14-20)
Sala Polivalentă Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Watson (11), Troupe (10), Ştefan, Darby (14), Kremen (13), Milosevic (12), Bratoloveanu, Tudosă (2), Minea, Vlaicu (2), Karpelesz (6), Turner (2). Antrenor: Antonis Constantinides.
SCM U: Petrişor, Bureau (8), Ciotlăuş, Bozovic (11), Santa (6), Krstanovic (21), Corneanu, Georgescu, Damian, Andrei (10), Otovic (17). Antrenor: Andeljko Mandic.
Arbitri: Laurențiu Grigoraș, Alin Faur, Adrian Habor
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here