Semifinală românească în China

424

Simona Halep, principala favorită a turneului de la Shenzhen (China), şi Irina Begu, cap de serie numărul 4, se vor întâlni în penultimul act al competiţiei. Halep s-a impus în doar 57 de minute în faţa Arynei Sabalenka (73 WTA), scor 6-2, 6-2. Tot joi, Begu s-a calificat în semifinale după ce a învins-o cu 7-5, 7-5 pe unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul opt. Partida a fost programată de la ora 8.00 şi va fi transmisă în direct de Digisport.
Va fi a şasea confruntare dintre cele două românce, scorul fiind categoric în favoarea Simonei, care conduce cu 5-0. Pentru calificarea în semifinale, fetele noastre şi-au asigurat fiecare câte 43.663 dolari şi 110 puncte WTA. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni Maria Şarapova şi Katerina Siniakova. Halep şi Begu evoluează împreună şi la dublu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here