Sport

Singuri împotriva tuturor! Pandurii, palmă pentru asociaţi

 | 30 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Pandurii se încăpăţânează să respire, deşi în birouri s-a pus ştampila pe desfiinţarea clubului. E mai greu să ucizi şi aspiraţiile unor fotbalişti, iar asta s-a văzut din plin la ultima reprezentaţie a echipei gorjene. Trupa lui Adrian Iencsi s-a impus cu 4-0 pe terenul unei favorite la promovare, CS Mioveni. Deşi nu au rupt gura târgului în prima repriză, oaspeţii au punctat exact când a trebuit, înainte de pauză, şi au intrat în avantaj la cabine după golul lui Tudoran (`45). Puţini anticipau ce se va întâmpla în partea a doua, când, în 10 minute, pandurii şi-au distrus adversarii, Rus (`80), Pîrvulescu (`84) şi Șut (`90) aducând un succes greu de anticipat. “Eu am spus de la început că vom bate la Mioveni, dar problema este că mulţi nu mai au încredere în această formaţie. Echipa este în formare, o să mai apără sincope, asta este când ai în componenţă 75 % jucători sub 21 de ani. Important este că jucăm frumos şi marcăm mult”, a fost reacţia preşedintelui USMO, Marin Condescu. Surpinzător, trupa gorjeană a jucat, luni, într-un echipament “imaculat”, fără sponsori, iar asta spune multe despre ce vor mai marii judeţului să se întâmple cu echipa. “Avem noi sponsori? Am fost de bună credinţă şi am crezut că făcându-le publicitate vor sta la masa negocierilor, ceea ce nu s-a întâmplat. Dacă te înşeală un prieten o dată este vina lui, dacă te înşeală a doua oară, e vina ta. La meciul următor pot să apară sponsori, dar în acelaşi timp arătăm celor care vor să-şi facă publicitate că există spaţiu disponibil. Să nu uităm că, în trei partide din şase etape, pandurii au fost televizaţi. Echipa noastră reprezintă o atracţie”, a adăugat Condescu. Pandurii joacă duminică, de la ora 12.00, cu AFC Hermannstadt, iar meciul de la Motru va fi televizat.

Semnatura eletronica CertDigital

CS Mioveni – Pandurii 0-4 (0-1)
CS Mioveni: Sima – Tirică, Gugu, Ichim, Stoica – Mîrzeanu, R. Lazăr (Iamandi `58) – Rădescu (Neagoe `46), Ed. Florescu (Pirtea `46), Andor – C. Năstăsie (cpt.)Rezerve: F. Croitoru – Traşcu, Burnea, D. Ene. Antrenor: Florin Marin.
Pandurii: Stanca (cpt.) – Homei, Celea, D. Lung, Drugă – Şut, Brînzan, Tudoran (D. Pîrvulescu `51) – M. Maxin, Dodoi (Rus `61), Şendroiu (Bujor `68). Rezerve:D. Popescu – Vodă, Dănăricu, Turda. Antrenor: Adrian Iencsi.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL