Slavia Praga a confirmat amicalul cu Universitatea!

637

Multipla campioană a Cehiei, Slavia Praga, va juca în meciul de inaugurare al noului stadion de la Craiova. Partida dintre Universitatea şi clubul ceh va avea loc pe 10 noiembrie, de la ora 20.00. După dezamăgirea pricinuită de mutarea meciului cu FCSB la Severin, reprezentanţii Ştiinţei au anunţat, ieri, oficial, data în care se va putea vedea fotbal pe arena din Bănie.
“În 2016, Slavia Praga a fost preluată de gigantul CEFC China Energy. Rezultatele investițiilor masive s-au simțit imediat: Slavia devine campioană a Cehiei în sezonul 2016-2017, după 8 ani de secetă. A fost al 18-lea titlu de campioană al viitoarei adversare a Universității, care mai are în palmares și 7 cupe ale Republicii Cehe. În acest moment, Slavia Praga se află pe locul 2 în campionat și conduce grupa din Europa League din care mai fac parte Villareal, Astana și Maccabi Tel Aviv. De notat și că, pe 2 noiembrie 2017, Slavia Praga împlinește 125 de ani de existență, ceea ce face din cehi unul dintre cluburile cu cea mai mare tradiție din Europa și din lume”, a scris csuc.ro. Anunţul vine în contextul în care site-ul sport.ro a anunţat că există probleme mari la noul stadion al Craiovei, iar arena ar avea “crăpături în structura de rezistenţă”, ceea ce nu ar face posibilă inaugurarea decât în 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here