Stopați de Marius Avram!

502

Seria pozitivă a Pandurilor, care au reușit să nu piardă vreme de 10 etape de campionat, a fost oprită de două decizii de neînțeles ale lui Marius Avram, decizii care au pus pe tavă trei puncte ieșenilor.

Pandurii se aștepta la un meci dificil în Copou și Edi Iordănescu a avut motive întemeiate să se teamă. Ieșenii au început curajos și au pus probleme Pandurilor, dar decisivi au fost arbitrii și nu jucătorii. Meciul a început cu un minut de reculegere care a fost prelungit de jucători vreme de 20 de minute, perioadă a jocului în care nu a apărut nici măcar o singură ocazie. Prima încercare de a pune în pericol porțile a venit la centrarea lui Răduț din minutul 21, dar Hora a reluat cu capul din 9 metri pe lângă buturi. Au venit apoi momentele în care arbitru Marius Avram a ieșit în evidență, mai întâi cu un fault fluierat aiurea în careul ieșean la o fază în care Grahovac a scăpat din mâini un balon după ce s-a ciocnit cu Golubovic, fază care putea fi finalizată ușor de Droppa, pentru ca la nici un minut distanță să le facă moldovenilor cadou un penalti. Droppa a intervenit neglijent într-un duel cu Nuno Viveiros la mai mult de un metru în afara careului, dar Avram s-a dus glonț spre careu indicând penalti! Golubovic a înscris și nimic n-a mai contat până la final…

CSMS Iași – Pandurii Târgu Jiu 1-0 (1-0)
Stadion “Emil Alexandrescu”, Iași, spectatori: 1.500
A marcat: Golubovic (min. 26 – din penalti)
CSMS: Grahovac – I. Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Bădic – Ciucă, Enescu (min. 84 Crețu) – Viveiros (min. 46 Bosoi), V. Gheorghe (min. 69 Grigorie), Bole – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
Pandurii: Mingote – Ungurușan (min. 84 V. Munteanu), Vasco, Filippetto, Momcilovic – Mrzljak, Droppa (min. 76 Wellington) – Nicoară (min. 67 Ciucur), Nistor, Răduț – Hora. Antrenor: Edi Iordănescu.
Arbitri: Marius Avram – Marius Nicoară, Dragoș Iliescu.
Cartonașe galbene: V. Gheorghe (min. 29), Viveiros (min. 32) / Mingote (min. 28), Răduț (min. 33)

Edi Iordănescu, trimis în tribună
Nu au fost singurele decizii ale arbitrilor care au produs efecte negative în tabăra gorjenilor la acest meci. Edi Iordănescu a comentat nervos la marginea terenului după un fault al lui Hora, iar Avram s-a dovedit extrem de intransigent arătându-i tehnicianului gorjenilor tribuna pentru ca peste doar două minute, Răduț să fie și el sancționat cu un cartonaș galben pentru proteste, Răduț încasând al patrulea astfel de avertisment, situație care-l face să stea runda următoare, când Pandurii va juca la Târgu-Jiu cu Petrolul.
Revenind la eliminarea lui Edi Iordănescu, acesta are șanse minime de a scăpa fără a fi suspendat la următorul meci. La finalul partidei, antrenorul Pandurilor solicita să fie analizată partida și să se vadă dacă se impune sau nu o suspendare a sa, însă cum Iordănescu junior a mai avut parte în acest sezon de o suspendare de acest gen, este foarte puțin probabil să beneficieze de clemență la judecată. Nu mai departe de etapa trecută, Pandurii a mai avut un om trimis în tribună, Adelin Șolea fiind eliminat de pe bancă la meciul cu FC Voluntari, decizie care s-a soldat cu o suspendare de o lună de zile și o penalitate de 720 de lei. Decizia e aspră atâta vreme cât, destul de recent, Marius Șumudică a primit doar un avertisment după ce l-a bruscat evident pe arbitru la finalul partidei cu ASA Târgu Mureș.

Hora, jucătorul lunii octombrie
Ioan Hora a fost desemnat cel mai bun jucător al lunii octombrie într-o anchetă a celor de la Digi Sport. Golgheter al Pandurilor și al Ligii 1, Hora s-a făcut remarcat prin apetitul său la gol, deși evoluează pe un post pe care nu este obișnuit să joace. În meciurile din Liga 1 din luna octombrie, trei la număr, Hora a înscris de două ori, ambele în poarta timișorenilor, în partida cu Viitorul Constanța el irosind un penalti.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here