Succes lejer pentru baschetbalişti

492

ACS Târgu Jiu s-a impus fără mari probleme în faţa echipei CSU Ploieşti, scor 78-35. Meciul disputat în Sala Voievod Litovoi nu a avut istoric, formaţia gazdă dominând clar ostilităţile în faţa unui adversar modest. Cu toate acestea, antrenorii clubului nostru nu au fost pe deplin mulţumiţi de evoluţia “cerbilor”. “Secundul” Claudiu Alionescu a declarat că în ciuda succesului au existat momente de letargie în jocul amfitrionilor. “A fost o victorie categorică a băieţilor noştri. Trebuie spus de la început că ne aşteptam la o astfel de victorie pentru că echipa din Ploieşti, din păcate, nu s-a ridicat la valoarea Diviziei B în acest sezon, nereuşind niciun succes până în momentul de faţă. Totuşi, evoluţia noastră nu a fost una la parametrii foarte înalţi, am avut multe momente în joc când am intrat în lentoare şi asta nu ne-a mulţumit pe deplin. Partea bună este că am evitat accidentările, sunt cele mai periculoase în asemenea confruntări, şi, din fericire, nu am avut astfel de probleme. Un alt lucru îmbucurător este faptul că toţi componenţii lotului au reuşit să marcheze”, a spus antrenorul. ACS Târgu Jiu, care a ratat în acest sezon calificarea între cele mai bune echipe ale seriei, vrea totuşi să lase o ultimă impresie pozitivă. Baschetbaliştii gorjeni mai au două jocuri în finalul campionatului, unul dintre ele pe teren propriu. “Cu siguranţă acasă vrem o victorie, vrem să terminăm acest sezon cu fruntea sus în faţa proprii lor suporteri. Este, până la urmă, şi un miniobiectiv al nostru să terminăm aproape neînvinşi acest sezon, pentru că nu am pierdut acasă decât un singur meci, acela din prima etapă a competiţiei, disputat cu Sighetu Marmaţiei. Vom juca însă cu o echipă destul de incomodă, echipa din Braşov. Sunt jucătorii cu experienţă la nivelul ligii a doua şi au câţiva tineri de perspectivă. Este o echipă care ne-a învins în tur şi vrem să ne luăm şi o revanşă”, a spus Alionescu.

Pregătiri pentru sezonul viitor
Proiectul ACS Târgu Jiu are toate şansele să meargă mai departe, mai ales că autorităţile locale au alocat un anumit buget pentru echipa de baschet. Gorjenii vor să-şi păstreze cei mai valoroşi jucători şi să adauge un plus de experienţă. Negocierile cu sportivii vor începe după terminarea campionatului. “La momentul de faţă vrem să continuăm proiectul ACS Târgu Jiu, deja o să începem să demarăm, după finalul campionatului, discuţii cu principalii noştri jucători de anul acesta pentru a continua alături de noi. Sperăm şi cei care vor termina anul acesta cu junioratul să-şi dorească să continue aici şi vom încerca să aducem şi doi-trei jucători cu experienţă pentru a completa lotul şi a spera la mai multe în sezonul viitor”, a declarat antrenorul secund, Claudiu Alionescu.

Tinerii mai au de tras
Majoritatea componenţilor formaţiei ACS Târgu Jiu evoluează şi pentru Clubul Şcolar Sportiv Under 18, echipă care s-a calificat, încă o dată, la turneul final. Deşi a precizat că pătrunderea în această fază a competiţiei este o mare realizare, antrenorul secund de la CSS, Claudiu Alionescu, este conştient că vor urma partide extrem de dificile, mai ales din cauza rotaţiei scurte a echipei noastre. “Este al treilea turneu final pentru generaţia lor şi a opta calificare consecutivă pentru grupele Clubului Sportiv Şcolar. Este greu de spus, până la momentul de faţă, ce obiectiv ne putem fixa, pentru că, din păcate, şi rotaţia la echipa de U 18 este destul de scurtă şi acum vor fi cele mai bune echipe din ţară. Vom merge să ne jucăm şansa meci de meci şi să obţinem cât mai mult posibil”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here