Sport

Surpriză la Pandurii: Golea, pus să aibă grijă de banii lui Condescu

27 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  384 vizualizari
descinderi-la-clubul-pandurii-targu-jiu-politia-si-garda-financiara-gorj-cauta-documentele-financiar-contabile-ale-echipei-18457102

Omul impus de sindicalişti la Pandurii în “perioada” Condescu, Marin Golea, va fi noul administrator special al clubului. Acesta a condus Pandurii II o bună bucată de vreme, iar alegerea sa pare cel puţin bizară la prima vedere. Golea a fost acuzat de mai mulţi oameni de fotbal că a cheltutit, nejustificat, sume mari de bani la formaţia secundă, fără a avea rezultate. De altfel, Pandurii II era tocmai opusul rampei de lansare către echipa mare, Eugen Pârvulescu, fostul preşedinte de la club, acuzându-l pe actualul administrator special că este “frânarul” fotbalului gorjean. De altfel, prima măsură a lui Pârvulescu, în scurta perioadă petrecută la conducerea clubului, a fost de a rezilia contractele a nouă jucători de la echipa secundă. Drept urmare, liderul sindical Marin Golea a trimis o adresă la Consiliul de Administraţie de la Pandurii prin care anunţa că sindicatele nu-l mai susţin pe acesta în fruntea clubului. Totul se petrecea în iarna anului 2014. Se poate ca numirea să fi fost făcută strict pentru a-l mulţumi pe Marin Condescu, unul dintre principalii creditori ai Pandurilor, şi omul care s-a angajat să împrumute clubul.
Administratorul special este, potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 „reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele şi pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea şi să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare”.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL