Surugiu regretă despărţirea de Craiova

446

Olivian Surugiu nu va mai evolua la Universitatea Craiova, iar încetarea raporturilor contractuale s-a produs la începutul săptămânii. Mijlocaşul de profil ofensiv s-a declarat extrem de dezamăgit de situaţie şi a scris un mesaj emoţionant pe contul său de facebook. “Această zi reprezintă un nou început pentru mine! Am reziliat contractul cu Universitatea Craiova! A fost un sentiment minunat să îmbrac tricoul echipei la care am crescut şi pe care o iubesc! Îmi pare rău că nu am putut să fac mai mult pentru această echipă şi pentru aceşti suporteri minunaţi! Motivele au fost diverse, acum totul e tardiv.
Le ţin pumnii foştilor colegi şi le doresc baftă şi multă sănătate! Nu în ultimul rând, le mulţumesc celor pe care îi consider cei mai frumoşi şi mai pasionali suporteri din ţară! Cât cerul este albastru, suntem deasupra tuturor!”, a fost mesajul postat de fotbalist.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here