Sport

Sus, tot mai sus!

 | 03 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Pandurii continuă cursa către play-off și o face cu pași mari, ultimul fiind chiar de uriaș. Trupa lui Edi Iordănescu s-a impus în deplasarea din Gruia și urcă pe locul doi în Liga 1.

Semnatura eletronica CertDigital

Meciul cu cântec de la Iași pare să-i fi ambiționat pe panduri, care au obținut două victorii la Severin fără Edi Iordănescu și una cu Edi în exercițiu, serie care îi face pe gorjeni să fie în mare măsură calificați în play-off.
Meciul a început cu o echipă a Pandurilor dezinvoltă în atac, dar cu ezitări în defensivă. Ofensiv, Pandurii a arătat perfect în prima parte, dar, din păcate, a înscris o singură dată. După o diagonală a lui Săpunaru pentru Momcilovic și o minge întoarsă pentru Hora, blocat de Mureșan, Pandurii a deschis scorul în minutul 12. O serie de pase a pandurilor a dus mingea în zonă centrală la Săpunaru, acesta a observat culoarul și a îndrăznit șutul. I-a ieșit, mingea a mușcat din transversală și a intrat în poartă. Peste doar două minute, Răduț a trimis balonul cu capul în bară după un corner executat de Nistor pentru ca în minutul 15 un șut în diagonală al căpitanului să fie respins de Mincă până la Momcilovic, care a trimis însă peste poartă din poziție excelentă. Gazdele au replica și ele și în doar opt minute a avut trei ocazii bune. Beleck a reluat cu capul din 7 metri, dar Mingote a respins în corner, Cristian Lopez a trmis și el cu capul dar nu a prins cadrul porții, iar Nouvier a șutat de la 20 de metri pe lângă poarta lui Mingote. Trioul Ciucur, Nistor și Hora au avut șansa desprinderii în minutul 28, dar Nistor a fost blocat în ultimul moment, iar șutul lui Hora a fost respins cu piciorul de Mincă. Demonstrația pandură a continuat cu alte două faze în care protagoniști au fost Nistor, la serviciu, și Hora, la finalizare, dar tabela a continuat să arate un avantaj minim pentru gorjeni. CFR-ul a arătat că are și merite ofensive în minutul 42, când Gomelt a reluat cu capul peste poarta lui Mingote. Mult peste arbitrajele de care a avut parte pandurii în alte meciuri din acest sezon, arbitrajul din Gruia și-a trecut în cont, totuși, o eroare, în minutul 43 Hora fiind oprit din cursa spre gol pentru un offside inexistent. Gazdele puteau egala la ultima acțiune a primei reprize, dar reluarea spectaculoasă a lui Beleck cu capul, din 10 metri, a trecut razant cu bara și elevii lui Edi Iordănescu intrau la cabine cu avantajul golului lui Săpunaru.

CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu 1-2 (0-1)
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj Napoca, spectatori: 2.000
Au marcat: Jakolis (min. 75) / Săpunaru (min. 12), Hora (min. 69)
CFR: Mincă – T. Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora – Gomelt (min. 74 Roșu), Nascimento – Jakolis, Cristian Lopez, Nouvier (min. 46 Păun) – Beleck. Antrenor: Francisc Dican.
Pandurii: Mingote – Pleașcă (min. 90 Șandru), Vasco, Filippetto, Momcilovic – Droppa, Săpunaru – Ciucur (min. 70 Nicoară), Nistor, Răduț – Hora (min. 83 Trifu). Antrenor: Edi Iordănescu.
Arbitri: Alexandru Tudor – Octavian Șovre, Mircea Orbuleț.
Cartonașe galbene: Păun (min. 52), Larie (min. 77) / Hora (min. 57), Pleașcă (min. 90).

Salvați de bară și Mingote
Repriza secundă a avut un alt registru. Pandurii a acceptat dominarea gazdelor, dar a reușit să se desprindă. Nistor, într-o excelentă dispoziție de joc, l-a lansat pe Hora, iar golgheterul Ligii 1 a trimis la colțul lung învingându-l pe Mincă în minutul 69. Presiunea gazdelor s-a accentuat odată cu scurgerea minutelor, mai ales după ce Jakolis, în minutul 75, a profitat de o indecizie a lui Răduț și de o deviere nefericită a lui Vasco pentru a reduce din handicap. La 1-2, Pandurii a ieșit cu greu din propria jumătate și chiar din propriul careu. Gorjenii au gâfâit pe final, dar și zeița Fortuna a fost de partea trupei lui Edi Iordănescu. Dacă Hora a marcat, contracandidatul său în lupta pentru titlul de golgheter al Ligii 1, Cristian Lopez, a lovit doar bara, în minutul 89, după o eroare în centrul defensivei gorjene. Și Mingote a îmbrăcat chip de înger, în minutul 93, când a respins senzațional un trasor al lui Larie care putea duce scorul la 2-2.
Cu nouă puncte strânse în opt zile, Pandurii este acum la doar un punct de ceea ce și-a propus pentru 2015, dar mai important, la 12 puncte de locul 7, primul care nu permite accesul în play-off, cu doar șase meciuri rămase de disputat din sezonul regulat.

“Am câștigat și e meritul băieților. Am alternat momentele foarte bune, cu multe ocazii, cu cele în care am stat mai retrași. Puteam să ne desprindem din prima repriză și să ne facem meciul mai ușor. În repriza a doua am mutat centrul de greutate mai jos și nu am mai pus presiune, dar și acesta e un lucru pozitiv, pentru că toată lumea spunea că Pandurii e o echipă care atacă foarte mult, acum am arătat că putem juca și în defensivă. Lumea cred că a rămas influențată de ultimele minute, când CFR a presat mult. A riscat tot pe final. Mă bucur că am câștigat și că am legat 3 victorii. Arată bine clasamentul acum, dar trebuie să fim în continuare echilibrați, să facem jocuri bune și să scoatem rezultate”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu.

“Sunt fericit că am marcat din nou, m-am accidentat ușor pe final de meci, dar sper să revin cât mai repede. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine la Pandurii și, dacă va fi nevoie de mine și la națională, vin cu cea mai mare plăcere. Formăm aici un grup foarte frumos și ar fi păcat să nu terminăm între primele echipe. Sper să ținem cât mai aproape de Astra, putem să rezolvăm calificarea în play-off până în pauza de iarnă”, Ioan Hora, atacant Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL