Sport

Toate tunurile pe Timişoara! Pandurii – ACS Poli, ora 20.30

18 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  411 vizualizari
22 (1)

Puţini şi-ar fi imaginat, în vară, că partida dintre Pandurii şi ACS Poli Timişoara va avea o asemenea importanţă în retur. Pentru gorjeni este vital să câştige meciul din această seară, pentru că dacă reuşesc să evite falimentul, “mineriii” ar face bine să rămână în primul eşalon. Pe de altă parte, bănăţenii încă aşteaptă înapoi cele 14 puncte cu care au început în minus sezonul, iar în România orice este posibil. Meciul de la Severin vine într-o perioadă tulbure pentru gazde, iar antrenorul secund al echipei noastre, Marian Dinu, a spus că Poli are jucători valoroşi. Alături de Petre Grigoraş, Dinu a stat, în campionatul trecut, şi pe banca echipei viola. “Este un meci foarte greu. Chiar dacă Timişoara trece printr-o perioadă foarte grea, am lucrat cu o parte dintre jucătorii care fac parte din lot, îi cunoaştem foarte bine, evoluţia din ultima vreme a echipei, chiar una surprinzător de bună, ne face să ne gândim foarte serios la acest meci. Şi noi traversăm, în continuare, o perioadă foarte grea pentru că programul de pregătire nu s-a desfăşurat aşa cum ne-am dorit. Toate aceste discuţii cu privire la reducerile salariale au creat o tensiune care nu ar fi trebuit să existe într-o echipă profesionistă de fotbal”, a spus secundul Pandurilor. Titular în meciul cu Astra Giurgiu, Adelin Pîrcălabu a admis că echipa sa trebuie să treacă de pasa proastă în care a intrat. Meciul va fi cu atât mai greu, deoarece pe banca amfitrionilor vor lua loc fotbalişti care nu sunt consacraţi. “Din punctul meu de vedere, meciul cu Timişoara este foarte greu. Avem un lot slăbuţ, mulţi jucători se antrenează separat. Au venit mulţi jucători de la echipa a doua, iar pe bancă sunt numai debutanţi. Trebuie să trecem de pasul acesta foarte greu, pentru că avem numai înfrângeri”, a spus Pîrcălabu.22 (2)

Herea ar juca!
Herea, Lazar, Ungurușan, Grecu, Vali Munteanu, Bunoza și Bujis sunt jucătorii cu care nu s-a ajuns la o înţelegere “de criză”. Mijlocaşul Pandurilor a vorbit în presa centrală despre oferta care i-a fost făcută, declarând că nu putea să accepte soluţia propusă de conducere. “Eu și alți 6 coechipieri nu am fost de acord cu oferta de 1.000 euro pe lună până în decembrie. În cazul meu, banii pe care îi aveam de primit până în insolvență au intrat la masa credală, iar de atunci până în decembrie urma să primesc 1.000 euro pe lună. Automat am refuzat. Eu mai am un an și jumătate contract și am spus că vreau să ajungem la o cale de mijloc, dar n-am mai fost chemat la nicio discuție. Mi s-a comunicat că o să mă antrenez separat, alături de ceilalți colegi care sunt în aceeași situație cu mine”, a spus Herea.
Fotbalistul, venit în această vară la Pandurii a mai declarat că lucrurile sunt foarte neclare în acest moment, iar restanţele salariale sunt mari. “Situația mea e incertă, nu se știe ce se vrea în continuare. Nu mi s-a propus o reziliere. Dacă lucrurile erau clare, poate ajungeam la o înțelegere. Eu nu am tras nicăieri de un contract! Am restanțe trei salarii, de când am venit și până când clubul a intrat în insolvență. Până acum am luat doar două prime de joc, la fel ca și coechipierii mei”.
Herea a spus totuşi că dacă se va apela la serviciile sale nu va ezita să intre în teren: “Eu vreau să ajut echipa și dacă se va conta pe mine voi da totul pe teren! Vreau ca totul să intre pe un făgaș normal, nici noi nu suntem mulțumiți că ne pregătim separat”.

Semnatura eletronica CertDigital

Victoria, cadou pentru Grigoraş!
Petre Grigoraş a împlinit, în această săptămână, 52 de ani. Pe plan sportiv, antrenorul nu are multe motive de sărbătoare. Tocmai de aceea, o victorie în partida din această seară i-ar mai descreţi fruntea tehnicianului. De altfel, jucătorii îi vor dedica un eventual succes lui Grigoraş. “Nu i-am făcut niciun cadou, sperăm să-i facem vineri, împreună cu lotul de jucători, pentru că asta este cel mai important pentru el acum. Nu cred că are nevoie de ceva material, e vorba de acea linişte sufletească pentru că, repet, am trecut, şi trecem, printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere mental şi nu numai”, a spus secundul Marian Dinu.

Clasament Liga I
1 FC Steaua Bucureşti 15 22-10 33
2 CS U Craiova 15 23-15 30
3 Gaz Metan Mediaş 15 20-16 26
4 F.C. Viitorul 15 18-16 26
5 CFR 1907 Cluj 15 26-12 23
6 Dinamo Bucureşti 15 26-17 23
7 F.C. Botoşani 15 23-16 23
8 Pandurii Tg-Jiu 15 15-18 19
9 FC Voluntari 15 21-22 18
10 Astra Giurgiu 15 15-20 17
11 Concordia 15 7-18 13
12 CSM Poli Iași 15 13-19 12
13 ASA Tg-Mureş 15 12-29 2**
14 Poli Timișoara 15 14-27 0***
Cătălin Pasăre

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL