Totul pentru victorie!

444

Echipa de baschet a Energiei va încerca să-și facă finalul de sezon mai ușor și să obțină o victorie care să o îndepărteze de zona retrogradării.
Fără succes în faza a doua a sezonului regulat și cu un lot extrem de restrâns numeric, ceea ce-i reduce evident șansele de câștig la fiecare meci, Energia abordează totuși partida cu BC Timișoara cu gândul la victorie. „Va fi un meci destul de important pentru ambele echipe. Ar fi o victorie este foarte importantă. Pentru noi va fi o misiune mult mai grea decât a adversarului, suntem puţini, avem doar opt jucători la antrenament. Primordial este să terminăm campionatul, este dificil să aliniem minim 10 jucători pe foaie”, a declarat Claudiu Alionescu în legătură cu modul în care echipa gorjeană privește acest meci. Dacă în prima parte a sezonului regulat situația era invers, Energia avea un lot stufos și Timișoara se zbătea încercând să scape de problemele financiare, acum echipa gorjeană este cea care suferă mai tare, în vreme ce bănățenii par să se fi redresat cât de cât: „Timişoara este o echipă cu un baschet bun, au jucători cu experienţă, au un antrenor sârb din noua generaţie. În ultimele meciuri au avut prestaţii bune”, a concluzionat Claudiu Alionescu.
În ultima etapă disputată, BC Timișoara a reușit să învingă pe teren propriu pe Dinamo, în vreme ce Energia a cedat la mare luptă în fața ultimei clasate, Gaz Metan Mediaș, ceea ce concură la o stare de spirit diferită în cele două tabere înaintea partidei ce se va disputa în această seară, la Târgu-Jiu, în Sala „Voievod Litovoi”, cu începere de la ora 17.00.

Clasament LNBM, faza a II-a, grupa B:
1. Dinamo Bucureşti 25 12 13 0 2017-1992 37
2. Phoenix Galaţi 25 11 14 0 1971-2081 36
3. Energia Târgu Jiu 25 10 15 0 1883-1975 35
4. BC Timișoara 25 7 18 0 1859-2034 32
5. BCM U Pitești 25 9 16 0 1928-1877 31
6. Gaz Metan Mediaș 25 4 21 0 1919-2177 29
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here