Transferurile de la Pandurii se lasă aşteptate

500

Pandurii Tg-Jiu se reuneşte pe 8 ianuarie, iar incertitudinea este din nou cuvântul de ordine la trupa gorjeană. Petre Grigoraş a declarat deja că nu va accepta diminuarea salariului său, iar deocamdată nu s-a ajuns la o înţelegere între cele două părţi. Antrenorul a mai spus că va fi prezent la prima întâlnire din 2017, când Pandurii ar putea arăta foarte diferit. Cei mai mulţi dintre jucătorii reprezentativi îşi caută deja angajamente cu alte formaţii, iar gândul că pot lua fotbalişti liberi de contract “a animat” echipele din Liga I.

Cârţu şi Săndoi, favoriţi pentru o revenire
Doi dintre antrenorii care au pregătit în trecut Pandurii Tg-Jiu par în pole-position pentru a prelua echipa, dacă Petre Grigoraş va renunţa. Emil Săndoi şi Sorin Cârţu vor face pereche pe banca gorjenilor, la fel cum au făcut şi la CS Universitatea Craiova. Surse din cadrul clubului ne-au dezvăluit că Săndoi şi Cârţu sunt singurii care au acceptat oferta lui Marin Condescu, dar semnarea contractului se va produce şi în funcţie de jucătorii care vor rămâne.

Bălăeţ, director sportiv
Site-ul oficial al clubului a anunţat deja că Robert Bălăeţ, fostul fotbalist al echipei din Tg-Jiu, va reveni în funcţia de director sportiv. Acesta a activat ca oficial pentru Pandurii timp de 6 ani. Bălăeţ a fost portar al echipei din anul 2001 şi a evoluat atât în campania de promovare, dar şi în primul eşalon.
“Administratorul special al clubului Pandurii, Marin Golea, şi administratorul judiciar, Emanoil Ciobanu, au decis să completeze organigrama clubului cu o persoană cu experienţă în domeniu care se va ocupa de problemele sportive ale primei echipe. Robert Bălăeţ a fost director sportiv al clubului Pandurii în perioada 2009 – 2015, având experienţa participării echipei Pandurii Târgu Jiu în grupele Europa League în anul 2013”, scrie panduriics.ro
Aducerea lui Bălăeţ pe postul de director sportiv ar putea <bloca> revenirea omului cu care acesta a lucrat foarte bine în trecut, Eugen Pârvulescu. Este greu de crezut că în actualul context financiar Pandurii ar putea prinde în organigramă şi funcţia de preşedinte executiv, cea ocupată în două mandate de Pârvulescu. Totuşi, dacă se merge pe doi antrenori, nimic nu este imposibil… Pe de altă parte, nici Robert Bălăeţ nu şi-a început efectiv activitatea la Pandurii, iar jucătorii cu care s-a vorbit până acum au fost abordaţi de actuala conducere.

Pandurii au fost depunctaţi
La început de an, gorjenii trebuie să lupte nu numai pe teren, ci şi la comisii. Alături de ASA Târgu Mureș şi Gaz Metan Mediaș, Pandurii a fost sancționată de Comisia pentru acordarea licențelor din cadrul FRF cu deducerea a trei puncte din clasamentul Ligii I pentru nerespectarea fair-play-ului financiar. Clubul nostru nu și-a achitat datoriile către angajați până la data de 30 noiembrie, iar decizia poate fi atacată cu recurs doar la Tribunalul de Arbitraj Sportiv până la data de 12 ianuarie 2017. De asemenea, pe 11 ianuarie se dă verdictul după partida de la Tg-Mureş. Atunci, gorjenii au părăsit terenul îngheţat de la ASA după primele 45 de minute, la scorul de 2-0, motivând că nu se poate juca fotbal pe gazonul de pe Trans-Sil.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here