Sport

UCB face transferuri pe bandă!

 | 27 iulie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Echipa de handbal CS Universitatea Constantin Brâncuşi a avut o vară plină în materie de achiziţii. Revenirea lui Dorin Dragnea (30 de ani) la Târgu-Jiu şi legitimarea lui Ioan Stan (27 de ani) sunt principalele reuşite bifate de trupa gorjeană în presezon. Echipa de handbal îşi propune să evolueze, din nou, în Liga Naţională, iar adaosul de experienţă era necesar pentru obiectivul impus. “Dragnea are experienţă în Liga Naţională, în plus i-a plăcut proiectul nostru. Vrea să revină acasă, s-a cam săturat de umblat şi să se readapteze la fel şi fel de echipe în fiecare an, la grupuri noi. El îi cunoaşte pe majoritatea jucătorilor mei de când era aici, la Târgu -Jiu. Au legat şi prietenii, şi sperăm că vor face treabă”, a declarat antrenorul formaţiei, Adrian Gorun. Prin venirea lui Stan, UCB punctează şi la capitolul forţă fizică, unde a întâmpinat dificultăţi sezonul trecut. “Consider că ne va ajuta foarte mult, este un jucător despre care istoricul lui spune multe, plecând de la lotul naţional de juniori, tineret şi seniori. A jucat în Liga Naţională tot timpul, la echipe bune, precum Reşiţa, Bacău. La Energia tot timpul aveam probleme cu el. Anul trecut a jucat la Satu Mare, echipă care a retrogradat, dar, din ce mi-au spus alţi oficiali, el şi-a făcut treaba la fiecare joc. Îşi doreşte să joace şi să intrăm în Liga Naţională. E un băiat de caracter, dar şi un luptător, nu se dă la o parte de la nimic şi eu cred că ne va ajuta foarte mult. E un jucător de forţă, exact ce ne-a lipsit până acum, şi trebuia să compensăm această lipsă”, a mai spus Gorun. La Târgu-Jiu mai sunt aşteptaţi handbalişti, dar viitoarele transferuri vor fi decise în funcţie de situaţia contractuală a jucătorilor. “În mare parte lotul e definitivat, mai aşteptăm doi jucători care în momentul de faţă au angajamente. Să sperăm că vom reuşi să-i luăm liberi de contract”, a precizat principalul de la UCB.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL