Vătăjelu, “şocat” de alegerile lui Daum: “Căram şi apa dacă era nevoie”

534

Unul dintre cei mai buni fundaşi stânga ai campionatului, Bogdan Vătăjelu, acceptă cu greu faptul că nu e convocat la naţională. Căpitanul Universităţii Craiova a sugerat că Daum nici nu-l bagă în seamă, şi s-ar fi simţit mai bine dacă era măcar în lotul lărgit. “Sufletul” formaţiei din Bănie, Vătăjelu a bifat toate partidele din tur, având evoluţii foarte apreciate, mai ales din punct de vedere al aportului ofensiv. “Mi-aș fi dorit să fiu convocat, n-am fost convocat, mergem înainte. Poate odată o să ajung și eu acolo. Când am aflat că nu sunt pe lista convocaților, am fost foarte dezamăgit. Mă gândeam că o să fiu și eu al treilea sau al patrulea fundaș stângă. Chiar să car apa, dacă era nevoie”, a declarat Vătăjelu.
Nici antrenorul Gheorghe Mulţescu nu înţelege de ce apărătorul său nu este printre tricolori: “Ce să facem mai mult? Să-l obligăm să-l ia la națională, dacă el nu-l vede pe Vătăjelu? Latovlevici face două meciuri slabe, noi jucăm acasă, jucăm și mai ofensiv, dar degeaba, nu-l ia. Așa gândește Daum, ce să facem? Am mai jucat noi și cu patru mijlocași defensivi. Pe Steliano Filip l-a luat poate pentru că a mai fost pe la lotul național mai mult, s-a gândit că poate s-au legat unele relații de joc”.
Se poate ca tehnicianul Craiovei să fi ghicit motivul pentru care Vătăjelu nu e convocat. În orice caz, explicaţiile lui Daum în cazul lui Bogdan sunt cel puţin curioase. Neamţul spune că-l admiră pe Vătăjelu, dar defensiva ar trebui să rămână sudată, indiferent de forma de moment. “Este un muncitor foarte bun, cu mentalitate bună, potenţă fizică, aleargă mereu pe banda stângă. A oferit pase decisive, a marcat. Vedem numai lucruri bune la Craiova, de aceea l-am invitat. El se află pe o listă de 50 de jucători, dar, pentru moment, vreau să am toate informaţiile despre Steliano Filip, Latovlevici, nu am vrut să fac mereu schimbări în defensivă, nu ar avea sens. El are un caracter bun, îmi place foarte mult”, a spus Daum.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. Daca iti place de ce nu îl iei la Naționala Daum . Vorbești si tu ca Piturca si Tata pui . Va bazați numai pe jucatori vechi si buni de nimic !!! Tactici vechi , mai uitativa si voi prin Europa ce si cum se face treaba .Bravo Vatajelu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here