“Vestiarul” îl susţine pe Stoican: “Nu joacă antrenorul sau preşedintele”

493

Două victorii ale Concordiei par să-i fi condamnat pe panduri la retrogradare. Gorjenii trebuie să se trezească şi, la rândul lor, să lege cel puţin două succese dacă vor să rămână în prima ligă. Antrenorul Flavius Stoican rămâne optimist, şi spune că vrea trei meciuri câştigate din următoarele patru. “Avem trei meciuri importante, vreau să obţinem 9 puncte. După aceea moralul creşte, depinde şi celelalte echipe ce fac. Sunt convins că dacă obţinem 3 puncte cu Concordia, şi simt că putem, moralul şi încrederea vor creşte. Vreau să şterg cu buretele tot ce s-a întâmplat până acum, am avut o discuţie şi cu jucătorii, fiecare este conştient de importanţa partidei. Dacă eliminăm greşelile, cu siguranţă, ne vom bucura la final. Nu cedăm, mergem încrezători că ne salvăm de la retrogradre. Chiajna pare că s-a distanţat, dar, dacă vom reuşi să câştigăm, cu siguranţă, lupta, se va da până la finalul campionatului. Fără o victorie în această partidă şansele noastre de a ne salva ar fi infime”, a precizat Stoican. Antrenorul se va baza şi pe Paul Batin în meciul de luni, însă nu ştie dacă atacantul va face faţă 90 de minute. “Nu este, din punct de vedere al formei sportive, la un procentaj maxim, în schimb munceşte mult la antrenamente. Sper ca până la ora meciului să crească de la zi la zi. Mă voi gândi dacă, va face parte din primul 11 sau va intra pe parcurs”.
Pe de altă parte, fotbaliştii de la Pandurii îşi susţin antrenorul, iar o schimbare pare fără sens în acest moment. Deşi s-a speculat că Stoican ar putea fi înlocuit cu Ilie Stan, fundaşul Cornel Ene spune că nu antrenorul este problema la Târgu-Jiu. “Trebuie să luăm 6 puncte în aceste două meciuri şi după aceea vom vedea. Altfel, este foarte greu spre imposibil să ne salvăm. Dacă nu o batem pe Chiajna, în mare, e stabilită soarta echipei. Jucătorii sunt mult mai conectaţi, e firesc, pe român până nu îl arde flacăra la deget nu se trezeşte. Am ajuns să ne frigem singuri şi sper să ne revenim pe ultima sută de metri. Am fost alături de domnul Flavius din primul minut şi vom fi până în ultima secundă. Noi trebuie să producem <şocul> la echipă, nu vreo schimbare. Nu joacă preşedintele sau antrenorul”, a declarat apărătorul gorjenilor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here