Victoria, obligatorie la Timișoara

478

Trupa lui Constantinides se întoarce în campionat și o face dintr-o postură delicată, fără a mai avea moralul ridicat de un succes în competiția europeană. Baschetbaliștii Energiei sunt obligați să câștige în fața celor de la BC Timișoara, altfel prezența în play-off va deveni o misiune foarte dificilă.

Cu o situație dificilă în campionat, unde nu are decât două victorii din șapte meciuri, Energia se vede obligată să nu mai facă niciun pas greșit în partidele ce au mai rămas de disputat din prima parte a sezonului regulat. Antrenorul Antonis Constantinides spune că toată lumea este conectată la acest meci pe care Energia trebuie să-l câștige la Timișoara și este convins că echipa sa se va întoarce învingătoare din Banat: „Toată lumea conștientizează cât de important este meciul de sâmbătă împotriva celor de la Timișoara, nu avem altă opțiune decât victoria. Oricum trebuie să câștigăm până la finalul primei runde a campionatului minim patru meciuri afară și unul trebuie să fie cel de sâmbătă, dar în același timp am văzut că Timișoara nu este echipa care a început acest campionat. În acest moment au șapte străini și nu va fi o misiune ușoară, dar dacă suntem serioși și concentrați pe jocul nostru consider că putem câștiga acolo. Nu avem altă variantă decât victoria, trebuie să câștigăm și vom merge acolo cu acest scop”, a declarat antrenorul cipriot al Energiei.

Presiune din partea conducerii
Conducerea clubului, mai bine spus cei care susțin financiar echipa, par să nu mai aibă prea multă răbdare cu antrenorul și cu jucătorii, rezultatele din campionat fiind cu mult sub nivelul așteptărilor chiar și în condițiile în care se știa că vor fi probleme legate de formarea unei echipe aproape de la zero în vara trecută. Antrenorul Energiei consideră că o presiune venită din partea conducerii în acest moment nu este tocmai binevenită, dar acceptă orice decizie luată de conducătorii clubului: „Desigur că managementul vrea să repare lucrurile. Nu trebuie să continuăm așa în campionat. Consider că este greșit dacă dăm ultimatumuri, oricum dacă asta decid cei din conducere trebuie să respectăm pentru că ei sunt cei care iau decizii, dar eu personal nu gândesc așa. Eu personal, împreună cu jucătorii, vrem doar să ne facem treaba, cu mintea limpede, pentru că oricum nu puteam da înainte cu o asemenea logică. Mai avem încă patru meciuri până la sfârșitul primei părți a campionatului, încercăm să obținem 5-6 victorii până atunci, anul trecut tot așa am terminat, cu 6 victorii, turul de campionat. Încercăm să îndeplinim acest obiectiv pe termen scurt, iar din retur vom încerca să atacăm locurile din față în lupta noastră pentru play-off. Dacă încep să le zic jucătorilor „Trebuie să câștigăm meciul x pentru că…”, înțelegeți că nu este cea mai bună soluție pentru noi. Conducerea are dreptul de a lua orice decizie care consideră dumnealor că este în folosul echipei, dar eu și jucătorii vom rămâne focusați pe meseria noastră și să dăm ce este mai bun”, a declarat antrenorul echipei târgujiene.

Oboseala, singura problemă
Deși Diggs a avut o problemă la mână la Prishtina, aceasta nu este una în măsură să-l împiedice să joace la Timișoara, iar Constantinides are la dispoziție la acest joc întreg lotul. Acesta explică însă că jucătorii acuză o ușoară stare de oboseală după călătoriile făcute pentru meciurile de campionat și din FIBA Europe Cup: „Nu avem nici un fel de probleme medicale. Diggs nu a avut ceva major. În momentul de față singura noastră problemă este oboseala. Am jucat cu Astana, am fost la Mureș, am jucat în Kosovo, acum mergem la Timișoara. Dar este OK, am arătat și la Prishtina, cu excepția sfertului 3, că avem un ritm bun și acest ritm vreau să îl văd și în campionatul românesc sâmbătă. Urmează trei meciuri, Timișoara, AEK și Steaua, pe care trebuie să le câștigăm. Dacă vom câștiga cu AEK, vom termina primii în grupa de FIBA Europe Cup, iar dacă vom scoate victorii cu Timișoara și Steaua vom începe să urcăm și în Liga Națională”, a mai spus Constantinides.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here