Stadionul din Craiova nu este gata la timp! Nici cel de la Târgu-Jiu

480

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat recent că nu poate avansa un termen de finalizare a noului stadion de fotbal din Bănie, care se construieşte prin Compania Naţională de Investiţii, pentru că mai este mult de lucru la finisaje şi trebuie făcută o diferenţă clară între momentul de finalizare, al recepţiei, şi cel de inaugurare de către primărie. Nici lucrarea similară din Târgu-Jiu nu este gata, fiind anunțată, în aprilie, chiar luna iunie de finalizare a investiției.

“Stadionul nu va fi finalizat la 21 iulie, pentru că mai sunt destul de multe de lucru. Am făcut o vizită acolo, am intrat în toate spaţiile tehnice, în saună, în vestiare, în cele destinate conferinţei de presă, în sala special amenajată pentru traducere, în lojile speciale etc. şi pot să spun că se lucrează la finisaje, ceea ce este foarte dificil şi este foarte mult de lucru. Am apreciat că se lucrează cu materiale de cea mai bună calitate, mai ales în partea de automatizare, ceea ce nu se poate vedea pe multe şantiere. Sper că şi manopera va fi pe măsură. La partea de gazon, pe o parte din teren se monta degivrarea, pe altă parte se lucra la partea de drenare, după care urma partea de degivrare. Lucrările avansează, dar sunt destul de meticuloase. Trebuie făcută diferenţierea foarte clară între momentul în care CNI face recepţia la stadion de la constructor şi momentul în care se face inaugurarea”, a spus Genoiu, în cadrul unei conferinţe de presă. Primarul Craiovei a afirmat că, dacă ar fi în locul reprezentanţilor CNI, nu ar forţa să ia stadionul cât mai repede de la constructor, ci să îl preia în perfectă stare de funcţionare.
“Nu întotdeauna proiectul general este capabil să prevadă toate detaliile de funcţionare. Primăria nu este parte contractuală în acest proiect, eu vizitez acest şantier în calitate de viitor administrator sau reprezentantul proprietarului acestui stadion. Dacă eu aş fi CNI, nu aş forţa să îl iau cât mai repede, aş forţa să îl iau perfect, pentru că orice forţare de preluare de la un constructor riscă să nu aducă toate amănuntele care sunt sau care ar putea să apară. Nu pot să vă dau niciun termen de finalizare a stadionului”, a subliniat edilul Craiovei.

Abia după recepție și predarea
Acesta a explicat că, în momentul în care CNI va prelua acest amplasament de la constructor, va face procesul-verbal de recepţie, după care va fi predat Primăriei Craiova, care va interveni asupra unor spaţii care nu vor fi predate în formă finală, finisate, precum lojele, hotelul, restaurantele.
“Primăria, ca să facă o procedură pentru a fi concesionate, va trebui să aibă stadionul în proprietate. Deci există două termene: cel de recepţie a lucrărilor de către companie şi cel de inaugurare de către primărie. Din momentul în care avem stadionul în proprietate, va dura o perioadă până când el va fi finalizat”, a mai afirmat primarul Craiovei.
Genoiu a precizat că noul stadion de fotbal de la Craiova este primul din ţară care se face de la început cu omologare FIFA, motiv pentru care nu se cunosc în detaliu procedurile în acest sens. “Va trebui să avem o discuţie, să vedem dacă stadionul va putea fi folosit înainte de finalizarea tuturor acestor spaţii care ţin de desfăşurarea unor meciuri internaţionale sau de către omologarea FIFA. Nu ştiu dacă avizul FIFA vine odată cu recepţia CNI, pentru că dacă avizul FIFA vine în acelaşi timp, va trebui ca și CNI să facă recepţia, după care să facă o predare către Primărie, iar noi să facem toate aceste investiţii şi abia după aceea să se obţină avizul FIFA de funcţionare. Oricum este o procedură care se face pentru prima dată în ţară, pentru că este primul stadion care se face de la început cu omologare FIFA şi nimeni nu ştie exact procedurile care sunt. Important este că avem stadion care se face cu omologare FIFA şi pe care se vor desfăşura meciurile din campionatul european din 2020”, a detaliat primarul Craiovei.

Valoarea investiţiei pentru noul stadion de fotbal din Craiova se ridică la 216.068.597 lei cu TVA inclus, iar proiectul presupune realizarea unui complex sportiv care include un stadion modern, cu o capacitate de peste 30.000 de locuri și care poate găzdui competiţii fotbalistice pentru FIFA WORLD CUP, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF – Liga I, precum şi competiţii pentru alte tipuri de sporturi: rugby (Rugby Union si Rugby League, rugby in 7), oină, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. Se vor putea organiza în incinta complexului sportiv şi concerte, târguri, expoziţii, evenimente culturale şi sociale. Complexul mai include şi spaţii de cazare pentru sportivi, spaţii comerciale şi parcări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here