Start înscrieri la examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist

436

De ieri au început înscrierile pentru examenul în vederea obţinerii titlului de medic specialist, dentist specialist şi farmacist specialist. Pentru examenul ce va fi organizat de Ministerul Sănătăţii pe 20 octombrie 2015, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj va primi dosarele participanţilor la examen în perioada 1 – 16 septembrie.

La examenul organizat de Ministerul Sănătăţii pentru obţinerea titlului de specialist se pot prezenta medicii, dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2015 încheie stagiul de pregătire (inclusiv audierea cursurilor-conferinţă) şi confirmate în rezidenţiat, care au încheiat stagiul de pregătire şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare. Sunt acceptaţi şi medicii, dentiştii şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2015, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate şi cei care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei Naţionale şi care finalizează pregătirea până la data de 31 decembrie 2015.
Examenul se va desfăşura în data de 20 octombrie, înscrierile făcându-se în perioada 1-16 septembrie. Dosarele se depun la sediul Direcţiei de Sănătate Publică.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here