Start la cererile pentru subvenţionarea motorinei folosite în agricultură

384

Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează producătorii agricoli că pot depune cererea de acord prealabil pentru anul 2015, pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, pe o perioadă de 15 zile lucrătoare, adică în intervalul 14 iulie – 5 august 2015, inclusiv.

Acest sprijin este acordat persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, persoanelor juridice, grupurilor de producători, organizaţiilor de producători, organizaţiilor şi federaţiilor organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare. Sprijinul financiar poate fi solicitat şi de către persoane fizice cu condiţia ca, în termen de 60 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil pentru finanţare, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale de acordare a ajutorului de stat prin rambursare, să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale.

Criterii pentru fermierii gorjeni
„Pentru a obţine acest sprijin, fermierii trebuie să respecte mai multe criterii, în funcţie de sectorul/sectoarele care îşi desfăşoară activitatea (vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare) şi anume: să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (să deţină ID fermier); să fie înscrişi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu suprafeţele de teren pe care le exploatează și/sau în Registrul plantaţiilor viticole pentru via nobilă, după caz; să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafaţele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţiile protejate (sere şi solarii), precum şi cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate; în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha; să exploateze / să deţină / să crească animale / păsări / familii de albine / viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat; să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice”, se arată în comunicatul transmis de conducerea APIA Gorj.

Ajutor de stat de 21 euro/1.000 litri
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrul Judeţean APIA Gorj, în termen de cel mult zece de zile de la data depunerii cererii de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21,00 euro/1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Cantităţile de motorină pentru care se emite acordul se determină numai pentru trimestrul/trimestrele următoare trimestrului în care se depune cererea de acord prealabil pentru finanţare, rămase până la sfârşitul anului, avându-se în vedere următoarea alocare trimestrială: trimestrul I – 10%, trimestrul II – 35%, trimestrul III – 40%, trimestrul IV – 15% din cantitatea totală anuală. Pentru anul 2015, prima cerere de plată însumează cantităţile de motorină utilizate în trimestrele I şi II.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here