Start la înscrierile pentru Evaluarea Naţională

476

Pentru elevii de clasa a VIII-a, cursurile s-au încheiat încă de vineri. Aceştia nu se pot bucura încă de vacanţă, deoarece doar o săptămână îi mai desparte de examenul de Evaluare Naţională, testare la care trebuie să se şi înscrie zilele acestea.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, absolvenţii de gimnaziu sunt aşteptaţi în perioada 15 – 17 iunie să se înscrie la Evaluarea Naţională. Prima probă din cadrul acestui examen, cea la Limba şi literatura română, se va desfăşura în data de 22 iunie. Pe 23 iunie este programată proba la Limba şi literatura maternă, iar pe 24 iunie cea la Matematică. Candidaţii nu vor avea voie să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, etc.; de asemenea, este interzis candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul. Încălcarea acestor reguli va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi vor fi eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

Primele rezultate, afişate pe 26 iunie
Primele rezultate vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16:00, după care candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor avea patru ore la dispoziţie pentru a depune contestaţii. Acestea vor fi soluţionate până pe 30 iunie, când este programată afişarea rezultatelor finale ale Evaluării Naţionale. Anul trecut, la nivelul judeţului nostru au susţinut examenul de Evaluare Naţională 3489 de candidaţi, înregistrându-se 654 de medii sub 5, 488 de medii între 5 şi 5,99, 591 de medii între 6 şi 6,99, 623 de medii între 7 şi 7,99, 670 de medii între 8 şi 8,99, 455 de medii între 9 şi 9,99 şi opt medii de 10.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here