Candidatura lui Victor Ponta la Președinția României, validată de Congresul extraordinar al PSD

743

Candidatura lui Victor Ponta la Președinția României, la alegerile din luna noiembrie, a fost validată vineri de Congresul extraordinar al PSD.

Reuniunea de la Alba Iulia a avut loc în sistem de videoconferință, Victor Ponta fiind validat astfel de peste 30.000 de delegați din toată țara din cele 46 de filiale care au adoptat rezoluții în acest sens.

Rezoluția prin care a fost validată candidatura lui Victor Ponta a fost citită, în cadrul congresului PSD, de președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

Prin document, PSD precizează că îl desemnează pe Victor Ponta drept candidat la funcția de Președinte al României și îi invită pe membrii și simpatizanții partidului, precum și pe cetățenii români, să susțină candidatura liderului social-democraților.
Liviu Dragnea a arătat că guvernarea social-democrată a relansat economia României, concomitent cu aplicarea unor politici de reparație socială și de reducere a nedreptăților și inegalităților sociale.

„Congresul PSD își exprimă convingerea că Victor Ponta poate reprezenta, în calitate de președinte al României, interesele românilor care își doresc consolidarea economiei, creșterea bunăstării și asigurarea unui climat de echilibru în societate. Ca prim-ministru, Victor Ponta a repus economia națională pe o traiectorie ascendentă, a reparat nedreptățile și a scos țara din izolare externă.

Ca președinte, Victor Ponta îi va uni pe români, va aduce bunăstare și pace socială și va lupta pentru construirea unei Românii puternice. PSD, prin reprezentanții săi în Congres, își asumă că va sprijini fără echivoc întărirea statului de drept și va apăra principiul separației puterilor în stat. PSD este solidar cu cetățenii români, apără principiile dreptății sociale, egalității de șanse și solidarității sociale.
PSD asigură partenerii externi că România își va respecta angajamentele și va milita pentru apărarea și promovarea valorilor democratice și întărirea instituțiilor statului. România are nevoie de un lider capabil să reunească țara, să vindece rănile confruntărilor care ne-au ținut în loc, să ofere oamenilor certitudinea unui viitor mai bun. Victor Ponta a demonstrat că este un om de stat care vrea și poate să construiască pentru viitor.

Prin dialog, prin reforme instituționale și constituționale adevărate, prin folosirea corectă a atribuțiilor constituționale, viitorul președinte poate fi un factor de unitate și progres. Cu echipa care trage țara în aceeași direcție, cu un cadru politic în care se caută dialogul și unitatea, România va deveni tot mai puternică”, se arată în documentul prezentat de Liviu Dragnea.
Dupa Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here