Stoican vrea Barcelona la Târgu-Jiu

649

Deşi situaţia financiară a Pandurilor este critică, gorjenii nu uită să mai şi viseze. La Târgu-Jiu se va ridica o “bijuterie” de arenă, stadion la care puţini microbişti visau. Dacă vor fi motive de sărbătoare în vară, şi echipa se va salva, oficialii din club se gândesc deja la inaugurarea “Municipalului”, inclusiv la adversari. Deşi pare o utopie, Stoican ar prefera un amical cu Barcelona. Dacă nu se poate, măcar cu echipa sa de suflet….Şahtior Donetsk. “Cu Barcelona aş vrea să inaugurăm acest stadion. Mi-ar plăcea, dar e greu. Mi-ar fi frică şi de numărul de goluri pe care ni l-ar da. Ne-ar da de nu am putea duce. Dacă nu, mi-aş dori să jucăm un amical şi cu Şahtior, pentru mine rămâne cea mai emblematică echipă. Dacă ar fi o oportunitate, m-aş implica să-i aduc. Mi-aş dori să-i vedem aici, pentru că totuşi e o echipă care joacă fotbal”, a comentat Stoican. Fost internaţional român, Stoican ar vedea şi naţionala la Târgu-Jiu. “Din punctul meu de vedere, putem să îi chemăm şi la Târgu-Jiu, mai ales că vom avea un stadion senzaţional. Dacă nu ne vom califica la acest campionat va fi destul de dificil ca fotbalul să meargă în sus. Cred totuşi că România se simte foarte bine pe Naţional Arena. Este un teren foarte bun”, a spus tehnicianul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here